Vineri, 1 Septembrie. În această zi Biserica lui Dumnezeu prăznuieşte Indictionul, adică începutul anului nou bisericesc. Biserica mulţumeşte lui Dumnezeu pentru roadele care ne-au veselit peste an şi se roagă ca şi anul nou să fie roditor. Tot în această zi Domnul a pus început propovăduirii Sale în lume. „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”. (Intrând Domnul în sinagoga din Nazaret primeşte cartea Proorocului Isaia, de unde află locul şi lucrarea Lui în lume. Luca 4, 18 – 21).
Într-un asemenea început, Victor Simion a dat o masă în care fiecare invitat, prieten de cândva sau de mâine, fiecare fel de mâncare şi tacâm, fiecare cuvânt sau gest făceau să recite îngerii: „Să nu ne spună nimeni că trecutu-i mort. /Trecutu-i despre noi şi înlăuntru” (din James Rebanks, Viaţa păstorului, 2016, p. 229; o poveste reală, bine scrisă …)
Acum trei ani, după 52 de ani în „câmpul muncii”, Victor s-a scos la pensie. Zece ani, ca lăcătuş de revizie, a ţinut trenurile pe linie, apoi scena i-a dictat stilul de viaţă. A jucat pe podele în iţari de dimie şi şubă de ceferist, a păstorit satul cu colinde, cu hore, cu „Ţigăneasca” de mână şi cu „Leliţa cu ochii verzi”. Cu el, zeci de generaţii au învăţat să se bucure, să sporească rodul pământului, să nu uite că istoria lor este să aibă istorie.
*
Pe vremuri, mai ales de la Gheorghiu Dej spre Ceauşescu, ceferiştii au reprezentat principalul izvor de cadre pentru comunişti.Victor înţelesese multe, dar când bătea cu ciocanul în roţile de tren se însoţea cu cântece de frunză. Un asemenea melanj cu parfum de proletar şi folclor i-a întocmit dosarul de cadre: Victor Simion şi-a pus cămaşa şi cravata de birou, a ajuns secretar cu propaganda…
S-a aşezat la Jilavele în aceeaşi curte cu nevasta, Maria, învăţătoare şi purtătoare de folclor, cu socrii şi părinţii de la care a cules colinde de „Judeţ Mare” şi cântece de frunză, şi pe care apoi le-a sporit umblând din poartă-n poartă pe uliţele satului. De la nunţi şi cumetrii învăţa paşii de hore, sârbe şi brâu, urca cu ei pe scenă şi cu doi lăutari şi cu flăcăi şi fete de da veste-n ţară, de treceau repetiţiile dincolo de miezul nopţii. Azi aşa-mâine aşa, a rodit un ansamblu folcloric pe care l-am şi năşit, Colinda.
*
Prin 1975, Victor cu ai săi au cumpărat un colţ din moşia boierului de odinioară, Comănescu. Era o răscruce cu dejugătoare, cruce de pomenire tivită de funia timpului, puţ cu obezi şi uluc pentru adăpatul vitelor, toate din piatră şi toate de la mijlocul veacului al XIX-lea. Acolo, Victor şi-a început o casă, cum văzuse la marginea Ploieştiului, cu parter şi etaj. Copiii, Liliana şi Ionuţ (îi spuneam „Colonelul”, mai târziu, după înfăţişare, i-am zis „Banditos”), au trecut prin şcoli şi prin „Colinda”, cântau şi jucau până-n chindie, acum sunt aşezaţi, fiecare la casa lui. Doar casa părintească din Jilavele încă nu e terminată…
*
Pe atunci (ca şi acum) nu aveam maşină, nici proprie, nici de serviciu. Făceam autostopul, două-trei maşini pe noapte, dacă nu dormeam la Victor ajungeam dimineaţa la Slobozia. Într-o zi m-a convocat (acesta-i termenul) Czerwinski, secretara cu propaganda la Comitetul Judeţean PCR – Ialomiţa. „M-a sesizat Varză (primarul, n.n.) că Victoraş nu-şi face datoria. Îl dai afară!” „Care Victoraş, tovarăşa…?” „Prietenul matale, Simion. De trei săptămâni nu are la gazeta de perete un articol, a uitat de munca de la om la om şi nici pe linia grajdului nu a ajuns…” „Tovarăşa Czerwinski, Victor Simion face propaganda sufletului românesc”. „Ieşi afară! Du-te la Jilavele pe jos!”
Aveam dreptate, „Colinda” dăduse roată ţării: Bărăganu-n lung şi-n lat, Bucureşti, Valea Jiului, la mineri şi-n satele de momârlani, Cluj-Napoca, Baia-Mare, Sighetul Marmaţiei, Obcinele Bucovinei, Putna, Iaşi… La fereastra omului, în biserici la Naşterea Domnului, în turnuri de cetate sau pe scenele festivalelor de folclor, Victor Simion, laolaltă cu nevasta şi copiii, şi cu minunaţii săi tovarăşi au înşirat mărgărite.
Mai târziu, după o fabuloasă ieşire la rampă, la Paris, chiar la Ansemble National, poeta Ana Blandiana remarca: „Aţi fost atât de autentici că nu m-am îndoit că sunteţi Ţărani…”
Am plecat cu autostopul. L-am găsit pe Victor în biroul primarului, Varză. Dădea note explicative…
Revoluţia, sau ce-o fi fost în decembrie 89, m-a prins în casa lui Victor. Rămăsesem de seara, după o repetiţie inutilă, făcută într-un moment în care istoria ieşise din ţâţâni. („Partidul, Ceauşescu, România”, aranjament muzical pentru gruparea din Jilavele, de către Ioan Luchian Mihalea). „Bem şi plecăm” îi spuneam lui Victor, şi el mie în retur. Târziu, în noapte, Victor credea că dacă Ceauşescu ne-a scăpat de datorii, metroul va ajunge la Jilavele, iar el va putea colinda fără să fie obligat să rescrie articole din „Scânteia” pentru gazeta de perete din faţa primăriei.
*
După Decembrie 89, Victor Simion a devenit „referent cultural”. S-a privatizat un pic, şi-a cumpărat o moară cu ciocănele. Pentru casa întotdeauna „în construcţie” pierduse maşina şi carnetul de şofer. Cu uruitorul de boabe spera că va drege busuiocul…
DEX-ul explică esenţa noii funcţii a lui Victor: „Specialist în cadrul unei instituţii, a cărui atribuţie este de a da îndrumări şi informaţii în domeniul specialităţii sale”. Victor simte că cineva îi taie craca de sub picioare. El, om dinamic, ambiţios, ţâfnos, cu adrenalina în progresie, după inventare de sine trebuia să mai schimbe o dată macazul.
Mai întâi a sporit repertoriul Ansamblului său, pe care l-a scos pe uliţele satului: scaloienii, paparudele, Drăgaica, Capra, Irozii ş.a.
Potcoveşte ouă de Crăciun, le expune la Bruxelles (nu oriunde, chiar la Parlamentul European) şi le vinde la Viena, la „Crăciun în Europa”, românilor din diaspora.
Practic, devine editor: lansează la Căminul Cultural Monografia locală, coordonată de un pezevenchi (Geacu), din care, nici azi nu pot înţelege, lipsesc de parcă nici n-aş fi trecut prin Jilavele…
Instituie primele cursuri de internet în comună, în 1996 promovează Asociaţia Culturală „Constantin C. Cantacuzino”, iar în 2016, Asociaţia „Centrul de resurse pentru educaţie şi artizanat tradiţional”.
Victor joacă tare. Cu nouă ani în urmă, la iniţiativa lui, primăria se învoieşte pentru un Proiect de gospodărie ţărănească tradiţională, cu o organizaţie creştină, World Vision („Noi credem într-un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh…”).
Vineri, 1 septembrie 2017, am văzut Gospodăria de pe terasa lacului Jilavele: o incintă largă, închisă de un gard împletit din nuiele, cu o casă cu dublu tract cu pereţi de paiantă (şipci bătute în verif, îmbulgărite la mijloc şi pe ambele părţi ), cu acoperiş aplecat spre crivăţ, învelit cu stuf („era în iulie, băteam stuful şi jos leşinau oile căpiate de căldură”), cu odaie mică cu sobă oarbă, război de ţesut şi leagăn pentru ţânci, cu odaie mare, rece, cu tindă cu temei / la foc şi chiler / celar cu ciorciobute şi plase de pescuit…
Acareturile nu sunt terminate, dar într-un şopron tot vezi o căruţă înflorată, meşterită chiar de Victor Simion. „Într-o gospodărie rău întocmită treaba merge ca o căruţă neunsă (…).O casă făcută fără socoteală, îţi ia şi sănătatea pe care ţi-a dat- o Dumnezeu (…). Când zice ţăranul „gospodăria mea” înţelege pământul care-l are, casa şi acareturile din curte, toate lucrurile şi fiinţele care sunt ale lui şi peste care el este stăpân (…). Tot ca făcând parte din gospodăria lui, ţăranul socoteşte şi pe nevastă şi pe copii”. (Arh. Florea Stănculescu, Case şi gospodării la ţară, 1927, p. 9 ).
După mine, şi fără să nu iau în seamă truda copiilor din Ansamblul Jilavei, sau a părinţilor lor, Victor Simion este artizanul de necontestat a acestei Gospodării făcute cu socoteală.
Mai aproape sau mai departe de Gospodărie şi balta Jilavele se află monumente de arhitectură: biserici de zid („Sfinţii Trei Ierarhi” din Slătioarele, 1820, „Sfântul Ioan Botezătorul” din Jilavele, ctitorită în 1697, refăcută în 1844 şi 1915), curţi boiereşti (Bâzu Cantacuzino, sec. XIX ), pivniţe (Bâzu Cantacuzino, Herescu, sec. XVIII ). Toate aşteaptă semnul reorânduirii lor istorice, economice, turistice.
Între toate aceste monumente, Gospodăria lui Victor Simion este replica nostalgică şi fermecătoare a plugarului din Câmpia Eternă, „am fost tânăr şi-am putut şi pe toate le-am făcut”…
*
La masa lui Victor şi a Ansamblului ce a făcut vestită Jilavele, n-au lipsit: Petre Ene, părintele Cătălin Stanciu, George Stoian, Clementina Tudor, Iancu, Nicolae Stoene, Nelu Paşata, dascăli vechi şi noi, nevasta, copiii şi nepoţii lui Victor.
Au lipsit, plecaţi în ceruri, Ioana, Adrian, Ion (Berechet), Ică, Gheorghe (Bâtu)…
*
Povestea am început să o scriu luni, 4 septembrie. Victor Simion e născut în ziua pomenirii Sfântului Prooroc Moise, cel prin care Dumnezeu a rânduit să scoată poporul evreu din robia Egiptului şi să-l aducă în ţara făgăduinţei, Canaan, cel care a primit de la Cel vechi de zile Tablele Legii…
Răzvan Ciucă
Slobozia, august 2017,
înaintea praznicului Naşterii Maicii Domnului
