joi, noiembrie 28, 2024
AcasăPOLITICAPSD va anunţa candidatul la Primăria Călăraşi la începutul anului viitor

PSD va anunţa candidatul la Primăria Călăraşi la începutul anului viitor

- Advertisement -

Nicolae Ţifrea: „Dacă stau bine în sondaje, s-ar putea să candidez la Primărie”

Dacă PNL-ul a anunţat, prin vocea preşedintelui organizaţiei judeţene, Daniel Drăgulin, primar în funcţie al municipiului, că problema candidaturii la Primăria Călăraşi este rezolvată, în sensul că tot acesta va candida, la PSD se va realiza un sondaj de opinie spre finalul anului, iar cel care va sta cel mai bine va fi desemnat, oficial, candidat pentru fotoliul de primar, numele acestuia urmând să fie făcut public la începutul lui 2019. Din declaraţiile secretarului executiv al PSD Călăraşi, George Chiriţă, am aflat că pe lista cu posibilii candidaţi se află cinci persoane în momentul de faţă, dar nu a dorit să le numească.

 „Candidatul PSD la alegerile locale o să fie acea persoană dintre noi care stă cel mai bine în nişte sondaje pe care o să le facem la momentul potrivit. O să vă şi anunţăm. Până acum sunt cinci pretendenţi la primărie. După sondaj vom anunţa candidatul la primărie. La sfârşitul anului acesta vom face sondajul. La începutul anului viitor vom avea candidatul PSD”, a declarat George Chiriţă, într-o conferinţă de presă.

Deşi a insistat că a glumit în ceea ce priveşte eventualitatea unei noi candidaturi la Primăria Călăraşi, Nicolae Ţifrea, director al AJFP Călăraşi, este, conform unor surse, pe lista cu acele cinci persoane pe care PSD doreşte să le evalueze din punct de vedere electoral în perioada următoare.

Ninel Ţifrea a mai candidat la Primăria Călăraşi, în 2008, ocupând poziţia a treia în preferinţele călărăşenilor, după Nicolae Dragu (PNL – primar în funcţie) şi Constantin Tudor (PDL). De remarcat că doar 50 de voturi în minus l-au plasat atunci pe Ţifrea (4587 voturi) în spatele lui Constantin Tudor (4637 voturi) care a intrat în turul II cu Nicolae Dragu, acesta din urmă câştigând un nou mandat de primar, al treilea. E greu de spus acum ce s-ar fi întâmplat dacă Ţifrea intra în turul doi, dacă ar fi reuşit să câştige în faţa lui Dragu, cert este însă că au existat mai mulţi factori, independenţi de prestaţia lui Ţifrea din campanie, care au influenţat rezultatul primului tur. Imaginea tot mai proastă pe care o avea PSD în Călăraşi dar şi aversiunea alegătorilor faţă de Doru Ioan Tărăcilă fiind unii dintre factori decisivi.

„În viaţă, când am pierdut un examen m-am retras”, a declarat Nicolae Ţifrea, însă examenul era pe jumătate pierdut înainte de a începe campania electorală. Experienţa din 2008 nu i-ar putea fi decât folositoare acestuia într-o nouă încercare de a ajunge pe scaunul de primar, 12 ani mai târziu, pentru că, mai în glumă, mai în serios, ca să păstrăm discuţia în cheia propusă de Ninel Ţifrea, este una din variantele exigibile ale PSD Călăraşi. Dacă sondajele interne ale PSD îl vor poziţiona pe primul loc în intenţia de vot a călărăşenilor, Ţifrea va trebui să lase gluma la o parte şi să se înhame la o nouă bătălie electorală, de data asta nemaiavând în spate o „moştenire” grea pe care să încerce să o facă uitată în mintea călărăşenilor.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite