luni, aprilie 7, 2025
AcasăANUNTURINOTIFICARE adresată proprietarilor din condominiile (scările de bloc) din municipiile Călăraşi şi Olteniţa

NOTIFICARE adresată proprietarilor din condominiile (scările de bloc) din municipiile Călăraşi şi Olteniţa

- Advertisement -

Aducem la cunoştinţa utilizatorilor noştri, locatari în condominiu (scări de bloc), din Municipiile Călăraşi şi Olteniţa, că pe data de 20 septembrie intră în vigoare LEGEA Nr. 196/2018 din 20 iulie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor  care prevede la capitolul VIII, Secţiunea I modalitatea privind Contractarea şi facturarea serviciilor de utilităţi publice în condominii.

În conformitate cu prevederile art 96 aliniatul (5) „Operatorii economici care furnizează/prestează servicii de utilităţi publice către consumatorii alimentaţi/racordaţi printr-un branşament/racord comun au obligaţia să asigure aceste servicii numai dacă la nivel de condominiu există o asociaţie de proprietari constituită în condiţiile legii care să aibă calitatea de utilizator, titular de contract sau dacă în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezenţei legi se constituie asociaţii de proprietari conform legii”.

Prin urmare, forma contractuală existentă acum între operatorul de servicii apă şi canalizare ECOAQUA SA şi locatarii din condominiu din Municipiile Călăraşi şi Olteniţa, respectiv contract colectiv de scară cu semnatari toţi proprietarii, trebuie modificată, iar pentru aceasta trebuie ca până la data maximă de 20 aprilie 2019, proprietarii din condominiu să se constituie  în asociaţii de proprietari, în conformitate cu prevederile legii amintite anterior.

Vă informăm că în conformitate cu acest articol din lege, în cazul în care proprietarii din condominii nu se vor constitui în asociaţii de proprietari, vom fi în imposibilitatea de a mai furniza serviciile de apă potabilă şi de canalizare în Municipiile Călăraşi şi Olteniţa.

În situaţia necesităţii constiturii în asociaţii de proprietari în Municipiul Călăraşi sunt 890 de condominii (scări de bloc) şi în Municipiul Olteniţa sunt 301 condominii

Departament comercial

ECOAQUA SA CĂLĂRAȘI

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite