Marius Lotrea. Marţi, opoziţia a depus moţiunea simplă pe tema Oltchim care a fost votată, favorabil, şi de 16 deputaţi PNL, 3 ai PSD şi unul al Minorităţilor Naţionale, celelalte 58 de voturi „pentru” aparţinând opoziţiei. Printre aceştia s-a aflat şi proaspătul deputat pe Colegiul 5 Călăraşi Raluca Surdu. Acesta s-a trezit că votează în favoarea moţiunii, alături de alţi „căscaţi” din Camera Deputaţilor.
Liberalii care au votat moţiunea Oltchim sunt Marin Anton, Vasile Berci, Anton Doboş, Traian Dobrinescu, Stelian Nechita Dolha, Graţiela Gavrilescu, Dumitru Verginel Gireadă, Virgil Guran, Nicu Marcu, Viorica Marcu, Daniel Iane, Alexandri Nicolae, Ancuţa Pocora, Raluca Surdu, Vasile Varga şi Hubert Thuma. „Moţiunea simplă – incidentul care înţeleg că s-a petrecut în Cameră – a fost explicat de unii dintre colegii mei prin neatenţie, neatenţie care este regretabilă şi sigur că într-un alt caz ar putea fi şi foarte costisitoare.”, a spus Antonescu, citat de pesurse.ro.
În ceea ce o priveşte pe Raluca Surdu aceasta trebuie să deschidă bine ochii pentru a nu mai face astfel de erori, în cazul de faţă putând pune „declicul” pe culoarea părului domniei sale – blond!