Mircea Brânduşă. În comuna Chirnogi realizările se văd la fiecare pas. O comună cochetă, în care eforturile edilului Irinel Roman nu au fost zadarnice. La jumătatea celui de al doilea mandat, primarul comunei trage linie şi adună tot ceea ce s-a realizat, dar şi ceea ce crede că mai este de făcut în următorii ani.
Rep: Au trecut 6 ani de când sunteţi primarul comunei Chirnogi. Care sunt impresiile dumneavoastră despre perioadă?
I.R.: Consider că în aceşti 6 ani ne-am făcut datoria pentru care am fost aleşi, şi sperăm ca pe viitor noi sau cei ce vor veni după noi să facă mai mult. Responsabilitatea noastră este de a lăsa ceva în urma noastră.La primul mandat şi eu şi viceprimarul am venit în mijlocul crizei, când nu se ştia pe ce bani poţi face investiţii, dar având o colaborare bună cu Consiliul Local, lucrurile au intrat în normal.
Rep: Despre realizările primăriei Chirnogi din această perioadă ce ne puteţi spune?
I.R.: Realizările se văd, ţinând cont, aşa cum am mai spus, că am venit la Primărie în plină criză. În prezent ne putem mândri cu lucrări importante finalizate în comună. Am accesat foarte multe proiecte prin care am reuşit să modernizăm centrul civic al comunei, plus lucrări finalizate la trotuarele din comună, iar strada principală am finalizat-o pe bani de la bugetul local. Am făcut reparaţie capitală la căminul cultural, lucrări foarte necesare (gard, utilităţi, pavat curtea, izolaţii tavan, instalaţie electrică în exterior, urmând a finaliza bucătăria şi utilităţile). Aşa cum au fost şi cele la acoperişul şcolii, la grădiniţă, de asemenea lucrări la dispensarul uman. Ne mândrim cu faptul că avem în comună o bibliotecă şi clubul pensionarilor. De asemenea, la Căminul Cutural am reabilitat scena exterioară, plus că am asigurat toate utilităţile. Domnul viceprimar s-a implicat foarte mult în modernizarea bisericii, primăria sprijinind financiar, cultul ortodox înfrăţit cu cel din Bulgaria prin diferite parteneriate desfăşurate în timp.În comună au fost construite alei pietonale şi staţii de autobuz pentru navetişti. Am reuşit să facem o lucrare mare la baza sportivă, care curpinde un vestiar, un gard care înconjoară terenul, de asemenea terenul este iluminat, iar vara irigat. Asta pentru că localitatea Chirnogi are o tradiţie fotbalistică de renume în judeţul Călăraşi. Am instalat un sistem video cu camere de monitorizare în comună pentru a împiedica infracţiunile. De asemenea vreau să amintesc faptul că a fost reabilitat şi modernizat drumul care face legătura între zona de sud a localităţii şi drumul principal de intrare în localitate. Am achiziţionat un tractor cu cupă, tocător cu lamă pentru zăpadă, spălător detaşabil şi o vidanjă. La Gospodărirea Comunală avem utilaje pentru întreţinerea comunei pentru toate anotimpurile anului.
Rep: Cum aţi sprijinit actul educaţional, cultural precum şi activităţile sportive în aceşti şase ani.
I.R.: Primăria a sprijinit necondiţionat dezvoltarea actului educativ oferind sprijin financiar pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii a şcolilor şi grădiniţelor. Bisericile au primit şi ele o sumă anuală. La noi în comună există de altfel 2 biserici, ambele fiind implicate în parteneriate cu fraţii noştri bulgari de peste Dunăre, din Tutracan. Un aport important în desfăşurarea acestor evenimente îl are domnul Aurelian Cotoban, căruia îi mulţumesc pentru implicarea sa. Am sprijinit şi pensionarii atât prin clubul lor, acolo unde anual organizăm o mică petrecere, o dată cu fii satului, în octombrie. Avem şi un Ansamblu de dansuri care se adună şi participă la Zilele Comunei. Echipa de fotbal, Victoria Chirnogi, activează în liga a IV-a având rezultate remarcabile.
Rep: Care sunt planurile dumneavoastră de viitor? Ca şi proiecte, ce priorităţi există pentru modernizarea comunei?
I.R.:Sunt foarte multe lucruri de făcut în comună. Ca să putem moderniza comuna a trebuit să facem intabularea străzilor, patrimoniului şi planul parcelelor. Există un proiect pentru un teren sintetic cu nocturnă, în valoare de 450.000 de lei, dar trebuie să găsim o modalitate de finanţare. În primăvara anului 2019 vom demara un proiect de asfaltare a străzilor pe o lungime de 10 km în valoare de 100.000 euro. Aşteptăm să semnăm contractul de finanţare, iar până la sfârşitul anului 2019 în Chirnogi să fie asfaltate 85% din străzi. Avem încă un proiect semnat, din buget local, cu valoare de 100.000 de euro, pentru iluminat public, cu leduri pe fiecare stâlp. Urmează să demarăm un proiect foarte mare şi necesar, înfiinţare reţea canalizarea estimând ca în 2 ani să finalizăm lucrarea. Avem asigurată deja finanţarea. Pe viitor dorim să accesăm proiecte şi pentru drumuri agricole, dorind să ridicăm nivelul comunei.Urmează să facem o parcare în centrul comunei şi trotuare, lucrări care vor demara în funcţie de bugetul local.
Rep: Care este mesajul dumneavoastră pentru locuitorii comunei Chirnogi?
I.R.: Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine dându-mi curajul necesar pentru a intra în administraţie, ţinând cont că veneam din mediul privat. Sper că nu i-am dezamăgit în acest timp. Îi asigur că aşa voi proceda şi în anii următori. Tuturor le doresc multă sănătate.