Direcția de Asistență Socială, prin Serviciul pentru persoane aflate în situații de risc-Cantina de ajutor social, din subordinea Primăriei Municipiului Călărași, a distribuit, în cursul zilei de joi, 25 aprilie, meniul tradițional pentru ca cei 116 beneficiari să simtă, așa cum se cuvinte, aceste Sărbători Pascale.
Hrana a fost distribuită pentru perioada 25 aprilie-01 mai, iar meniul a fost următorul: ciorbă cu carne de miel, stufat cu organe și carne de miel, ouă roșii, drob, mici, pulpe de pui, telemea, conservă pate, ulei, zahăr, cozonac, banane, mere, suc, pâine.
Din cei 116 beneficiari, 103 sunt minori, 2 persoane au vârsta de pensionare și nu realizează venituri, 5 sunt pensionari și 6 sunt persoane cu grad de handicap. Pentru 15 dintre aceștia, Cantina de ajutor social distribuie hrana la domiciliu.