În seara zilei de 29 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au oprit pentru control pe strada București, din municipiul Călărași, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din aceeași localitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul pentru depistarea substanțelor psihoactive, rezultatul fiind pozitiv, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge și urină.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.