marți, noiembrie 26, 2024
AcasăADMINISTRAŢIEPortul Turistic Oltenița, peste 10 ani de promisiuni nerezolvate

Portul Turistic Oltenița, peste 10 ani de promisiuni nerezolvate

- Advertisement -

Prezent la Călărași pentru a semna contractul de finanțare pentru realizarea Portului Turistic Călărași, ministrul Turismului Bogdan Trif a răspuns întrebărilor privind posibilitatea finanțării Portului Turistic Oltenița. Acesta a declarat că finanțarea nu este posibilă fără transferul terenului aferent, de la AFDJ în administrarea Primăriei Oltenița.

Deși intenția autorităților locale de a construi un Port Turistic la Oltenița este mai veche de 10 ani, niciunul dintre Guvernele din această perioadă nu a reușit să rezolve problema transferului terenului pe care acesta ar urma să se realizeze, deși promisiuni au tot existat.

„Mi s-a promis ajutorul fără probleme şi sper să obţinem, cât mai repede, acele 1,4 ha. De fapt, nouă ni s-a luat, eu zic în mod abuziv, în 2001, 8,8 ha de către Romsilva prin hotărâre de Guvern.”, declara în 2012, primarul proaspăt ales, Petre Țone.

Nici acum, după nenumărate promisiuni de rezolvare, situația nu pare deloc mai simplă, ba chiar e la fel de complicată, fapt recunoscut și de ministrul turismului Bogdan Trif.

„Este o situație juridică neclară… E un pic mai complicat, e o legislație mai complicată, dar o să rezolvăm și lucrul acesta, vă promit! ”, a promis, la rândul lui, și actualul ministru al Turismului.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite