Sorin Anghel. Handbaliştii călărăşeni şi-au păstrat poziţia secundă în clasamentul Diviziei A. Miercuri seara, CSM Călăraşi s-a impus la Focşani cu scorul de 28 – 26 la capătul unui meci presărat cu multe durităţi.
Dumitru Chirilă consideră că formaţia antrenată de către Sabin Dacău ar fi putut pierde meciul dacă în sala de la Focşani nu ar fi existat un observator din partea Federaţiei Romane de Handbal.
„Echipa gazdă a practicat un joc foarte dur. Arbitrii au vrut să ne fure.Nu cred că am fi reuşit să câştigăm acest meci dacă n-am fi avut inspiraţia să cerem observator din partea Federaţiei. Ştiam că cei de la Focşani practică un joc dur. La meciul lor cu Interhandbal Bucureşti s-au petrecut incidente deosebit de grave. Spectatorii au intrat pe teren. A fost scandal mare atunci. Noi am vrut să ne protejăm jucătorii şi ne-am luat toate măsurile regulamentare.”, a declarat Dumitru Chirilă, directorul CSM Călăraşi.
Pe de altă parte, cei de la Focşani se consideră dezavantajaţi de brigada de arbitri. În minutul 50, moldovenii au avut un avantaj de trei goluri, dar Călăraşiul a reuşit să întoarcă rezultatul pe fondul faptului că echipă locală a avut doi jucători eliminaţi. Gazdele consideră că cele două eliminări nu au fost dictate corect.
Dincolo de aceste divergenţe, trebuie remarcată revenirea de formă a lui Cristi Savlovschi. Acesta a reuşit 11 goluri în meciul de la Focşani, fiind cel care a dus în spate echipa lui Sabin Dacău. Un alt jucător care a contribuit în mod semnificativ la câştigarea jocului a fost Ghiţă Mateaş.
Portarul Alexandru Vasiliu a fost şi de această dată la înălţime, reuşind să respingă foarte multe baloane periculoase. Din păcate, este greu de crezut că jucătorii care evoluează acum sub comanda lui Sabin Dacău vor mai rămâne şi în campionatul viitor la Călăraşi. Handbaliştii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că le-au fost întârziate salariile cu câteva luni.
Pentru hadbalistii călărăşeni urmează acum meciul cu LPS Piatra Neamţ, o formaţie alcătuită din juniori. Partida se va disputa sâmbătă dimineaţa, cu începere de la ora 11:00, la Sala Polivalentă din Călăraşi.
„În mod normal, etapa se dispută dimineaţa. Noi am fi vrut să jucăm după-amiaza, când se aduna mai multă lume la sală, dar de data aceasta nu am găsit înţelegere la echipa vizitatoare.”, a explicat Chirilă. Nemţenii au preferat să joace dimineaţă pentru a se putea întoarce pe timp de zi de la Călăraşi la Piatra Neamţ.