Preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, a anunțat că au fost începute demersurile, împreună cu Primăria Călăraşi, și cu reprezentanții Ministerului de Interne, pentru construirea unui heliport, în parcarea din fața Spitalului Județean Călărași. Studiul de Fezabilitate va prevedea o parcare supraetajată iar nivelul 4 heliportul.
„Pe la jumătatea lunii ianuarie, am discutat cu domnul Drăgulin şi cu un reprezentant al Ministerului de Interne posibilitatea construirii unui heliport. Sper să găsim o formulă astfel încât să facem noi SF-ul unei parcări supraetajate, pe terenul apaţinând Primăriei, urmând ca la nivelul 4 să construim heliportul cu pasarelă ca să se poată intra direct în sala de operaţii. Avem în vedere această investiţie şi sper s-o putem iniţia cât mai repede”, a declarat președintele Consiliului Județean.