Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Judeţean Călăraşi reaminteşte beneficiarilor Măsurii 215 – plăţi privind bunăstarea animalelor – porcine,că a încheiat acte adiţionale la convenţiile privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii acestei măsuri.
Prin încheierea actelor adiţionale, APIA emite, la cererea solicitantului, a doua confirmare scrisă – adeverinţa – prin care confirmă că acesta a depus cerere de ajutor pentru Măsura 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor şi de asemenea este confirmată 25 % din valoarea sprijinul solicitat cu condiţia ca valoarea primei adeverinţe eliberate să fie acoperită de valoarea decontului justificativ depus .
Precizăm că APIA a încheiat acte adiţionale cu următoarele bănci: CEC BANK SA, Raiffeisen Bank Bank SA, BRD Groupe Societe Generale, OTP Bank, Banca Transilvania, Unicredit Țiriac Bank SA, Banca Comercială Română, Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop, Banca Comercială Carpatica, Banc Post, Piraeus Bank Romania S.A, Banca Comercială Intesa Sanpaolo România , Agricover IFN SA.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA şi Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii garantează 80% din valoarea creditului contractat de fermier.
Menţionăm că Banca (creditorul) are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe/acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către Creditor şi aprobate de către Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care Creditorul le poate solicita din partea Beneficiarului (fermierului).
Reafirmăm recomandarea adresată potenţialilor beneficiari interesaţi să îşi aleagă Creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă (creditoare), pentru a obţine condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale.