Președintele PNL Călărași, Daniel Drăgulin, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că cel care va deschide lista la Camera Deputaților în cadrul alegerilor parlamentare de la iarnă va fi secretarul de stat Dragoș Coman. Acesta a dorit astfel să pună capăt unor zvonuri apărute privind unele neînțelegeri dintre el și Coman spunând că organizația PNL Călărași strânge rândurile atunci când trebuie și funcționează ca o echipă.
Actual secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, Dragoș Coman, prezent în conferință, a punctat și el faptul că în PNL Călărași nu există, la acest moment, nicio divizare, declarându-și susținerea pentru cei doi candidați, Daniel Drăgulin și Valentin Barbu.
„Trebuie lămurită zvonistica legată de un eventual clivaj produs în organizația PNL Călărași. Nu este vorba de niciun clivaj, suntem o echipă, ambii candidați care se bat astăzi pentru cele mai importante două funcții, atât domnul primar Drăgulin, cât și domnul viitor președinte Valentin Barbu se bucură de întreaga susținere, și a mea, și a celor apropiați mie, în măsura în care vor considera că drumul pe care eu merg este unul corect.
Sunt lucruri pe care le discutăm, sunt chestiuni chiar și de campanie și de realizările din următoarele mandate pe care le putem corecta. Nu trebuie făcută o analiză foarte subiectivă, și îi rog pe toți cei care m-au susținut până acum să aibă încredere că modul în care eu văd următoarea campanie și susținerea pe care eu o voi acorda de aici încolo este unul obiectiv. Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care m-au susținut până acum. Indiferent de funcția pe care o voi ocupa voi fi întotdeauna la dispoziția călărășenilor și voi fi alături de administrația locală în rezolvarea problemelor chiar și punctuale ale celor care au nevoie de ajutorul administrației.” – Dragoș Coman, secretar de stat.
Candidatul PNL pentru funcția de președinte al CJ Călărași, Valentin Barbu, a menționat că Dragoș Coman poate aduce un aport important în ceea ce privește voturile obținute în municipiul Călărași.
„Îi mulțumesc lui Dragoș Coman că este alături de noi, sunt sigur că ne va sprijini, până la urmă nu sprijină doar candidații PNL ci sprijină PNL însuși. PNL trebuie să rămână o echipă puternică la Călărași, iar Dragoș Coman poate aduce un aport substanțial în municipiul reședință de județ și nu numai. Mulțumesc că ești alături de noi!
Dacă se va întâmpla, și șansele sunt mari să câștigăm Primăria municipiului Călărași, președinția Consiliului Județean, la toamnă, când vei candida la Camera Deputaților, din câte știm cu toții, și suportul nostru va fi substanțial, adică noi vom câștiga în echipă, de data asta. Acesta este cel mai important mesaj pe care trebuie să-l dăm: în echipă! Și echipa îți va întoarce, la toamnă sau când vor fi alegerile parlamentare, sprijinul pe care ni-l oferi.”
Președintele Daniel Drăgulin a afirmat că nominalizarea lui Coman pentru prima poziție la Camera Deputaților s-a făcut în urma unor discuții avute inclusiv cu președintele Ludovic Orban.
„Aș vrea să completez și eu ce a spus domnul Barbu, într-adevăr am avut o discuție cu domnul președinte Orban și Dragoș Coman vizavi de listele de parlamentari, el va deschide lista la deputați și îi urez succes. Sper ca orice fel de dubiu care a fost până acum sau suspiciuni din partea unora sau altora, nu a noastră, să fie uitate și să vadă că într-adevăr, așa cum se spune că PNL-ul strânge rândurile atunci când trebuie, așa se și întâmplă. Cea mai bună echipă politică din județ este cea a Partidului Național Liberal.”