marți, noiembrie 26, 2024
AcasăADMINISTRAŢIEPrimăria Călărași a demarat ridicarea autovehiculelor abandonate

Primăria Călărași a demarat ridicarea autovehiculelor abandonate

- Advertisement -

Primăria Municipiului Călăraşi, prin intermediul reprezentanţilor Compartimentului Transport Public Local şi ai Poliţiei Locale, a demarat astăzi acţiunea de ridicare a primelor maşini abandonate, aflate pe domeniul public al municipiului. Concret s-a acţionat pe strada Zefirului, Prel. Bucureşti, în parcarea din faţa Liceului Teoretic Mihai Eminescu şi respectiv strada Belşugului ridicându-se nu mai puţin de 4 autoturisme.

Sunt în procedura de ridicare 20 de autoturisme, la nivelul municipiului identificându-se deja 42 de vehicule abandonate.

Conform legislaţiei în vigoare, un vehicul va fi considerat abandonat dacă a fost lăsat pe domeniul public sau privat al Municipiului Călăraşi mai mult de 6 luni.

Recuperarea vehiculelor ridicate se poate face în urma unei taxe de ridicare, transport şi depozitare (vezi tarifele mai jos) ce va fi achitată la locaţia situată pe strada Varianta Nord nr. 6, în incinta Astalrom.

Taxa de ridicare pentru vehicule cu masa totală de până la 5 tone este de 200 lei iar pentru cele cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone fiind de 250 de lei

Taxa pentru transport în ambele situaţii menţionate mai sus este de 100 de lei.

Taxa de depozitare este 15 lei/zi în ambele situaţii precizate anterior.

Dacă în termen de 10 zile de la data anunţului, proprietarul sau deţinătorul său legal nu se prezintă în vederea ridicării vehiculului, acesta trece de drept în proprietatea Primăriei municipiului Călăraşi, liber de orice sarcini, prin dispoziţie a primarului, şi urmează să fie valorificat prin vânzare, în condiţiile legii, sau predat unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor, în funcţie de starea vehiculului.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite