Mircea Brânduşă. Aurel Gazu, primarul comunei Curcani, aflat la cel de al patrulea mandat, ne-a vorbit, în rândurile de mai jos, despre principalele realizări de până acum, despre planurile de viitor ale comunei şi despre proiectele aflate în diferite stadii de execuţie.
Rep: Domnule primar, care au fost principalele provocări pe parcursul mandatelor dumneavoastră de primar?
AG: Pentru mine ca om şi ca primar, cea mai mare provocare a fost să creăm condiţiile pentru o viaţă bună în Curcani şi să îmbunătăţim infrastructura. Provocarea a fost să creăm o bază solidă, pe care să putem construi şi dezvolta proiecte care sa aibă impact în viaţa de zi cu zi a locuitorilor comunei noastre.
Rep: În perioada mandatelor deţinute, care au fost principalele realizări ale instituţiei primăriei Curcani ?
AG: Datorită eforturilor depuse în aceşti 12 ani, avem acum apă potabilă, iar reţeaua de alimentare se extinde. Avem trotuare asfaltate, avem o casă de cultură renovată, frumoasă şi dotată modern. Am dorit să punem accentul şi pe educaţie şi am construit o grădiniţă modernă. Noutatea este că la toamnă va fi înfiinţată o grupă cu program prelungit în cadrul grădiniţei. Acum avem în comună o viaţă culturală, sportivă şi socială în dezvoltare. Am lucrat mult şi cu spor, avem multe realizări mici şi mari. Şi nu în ultimul rând, am creat o echipă pe care mă pot baza, este o realizare de care pot să fiu cu adevărat mândru. Printre cele mai semnificative investiţii finalizate amintesc:
Prin PNDL I: Extindere reţea de apă; Gospodărie de apă; Modernizare drumuri şi străzi prin asfaltare; Reabilitare şi modernizare Şcoala gimnazială nr. 1; Reabilitare şi modernizare Şcoala Primară nr. 2.
Prin PNDL II: Înfiinţare reţea canalizare şi staţie de epurare; Asfaltare străzi comunale; Înfiinţare dispensar uman; Modernizare iluminat public. Pe lângă aceste proiecte mai sunt finalizate. Reabilitare alei parc central; Extindere reţea de apă; Înfiinţare trotuar ce face legătura între unităţile de învăţământ ale comunei pentru siguranţa în deplasare a elevilor.
Rep: Care sunt principalele proiecte de investiţii aflate încă în derulare?
AG: Avem mai multe proiecte în desfăşurare, cele mai importante fiind: Modernizare şi reabilitare cămin cultural; Extindere sediu primărie; Reabilitare şi modernizare şcoala primară nr. 2; Asfaltare străzi comunale de interes public local; Înfiinţare reţea canalizare; Înfiinţare dispensar uman; Înfiinţare reţea inteligentă de gaze naturale; Proiect – Fii Parte din Comunitate – PN1012, Granturi Norvegiene: Lucrări de întreţinere şi reparaţii străzi; Extindere reţea canalizare; Înfiinţare/modernizare trotuare; Construire sală de sport; Reabilitare, modernizare, construire reţele de drumuri şi trotuare, utilităţi, apă, canal, sat Sălcioara.
Rep: Care vor fi principalele surse de finanţare pe care instituţia dumneavoastră le va accesa în vederea finalizării acestor importante investiţii?
AG: Cei mai mulţi bani vor veni din fonduri europene. Suntem atenţi la aceste posibilităţi şi ne mândrim cu faptul că nu există nici un proiect care putea fi depus şi noi nu l-am depus pentru obţinerea de fonduri noi destinate investiţiilor majore care să îmbunătăţească viaţa locuitorilor comunei Curcani.
Rep: Care este mesajul primarului Aurel Gazu adresat locuitorilor comunei Curcani?
AG: Dragii mei concetăţeni, să ne rugăm pentru sănătatea noastră şi a celor dragi, dar şi pentru îngerii în ha late albe, protectorii noştri în uniforme şi alte categorii profesionale care lucrează neobosit pentru a ne asigura cele necesare în aceste timpuri de pandemie! Doamne ajută la toată lumea!