miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăEVENIMENTJandarmii călărăşeni asigură măsurile de ordine publică de Bobotează

Jandarmii călărăşeni asigură măsurile de ordine publică de Bobotează

- Advertisement -

Joi, 06 ianuarie a.c., jandarmii călărășeni vor asigura măsurile de ordine publică pentru desfăşurarea în bune condiţii a manifestărilor religioase și tradiționale prilejuite de Sărbătorirea Botezului Domnului (Bobotează), organizate în municipiile Călăraşi și Oltenița, precum și în comunele Grădiștea, Borcea, Jegălia, Unirea, Roseți, Independența, Dichiseni, Dragoș Vodă, Modelu şi Vâlcelele.

Jandarmii vor acţiona, alături de lucrători din cadrul I.P.J. Călărași, I.S.U. Călărași și Poliția Locală, pentru protecția participanților și îndrumarea acestora către zonele de distribuire a apei sfințite, precum și pentru respectarea prevederilor legale în vigoare pe perioada stării de alertă.

În vederea respectării măsurilor sanitare pentru desfășurarea activităților religioase, organizatorii au stabilit măsuri suplimentare pentru buna desfășurare a procesiunilor religioase, după cum urmează:

– participanții la slujbele religioase vor fi îndrumaţi de către personalul organizatorilor;

– agheasma mare va fi oferită credincioşilor în sticle doar de către personalul organizatorilor.

În scopul desfăşurării acestor manifestări în condiţii de siguranţă, Jandarmeria Călăraşi le recomandă participanţilor următoarele:

– să acorde o atenţie sporită măsurilor de protecție sanitară;

– să manifeste calm și înţelegere şi să respecte indicațiile forțelor de ordine publică;

– să aştepte cu răbdare împărţirea apei sfinţite, fără a produce dezordine;

– să acorde o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor personale;

– să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite