miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăEVENIMENTUn profesor excepțional din Călărași a fost premiat la Gala MERITO pentru...

Un profesor excepțional din Călărași a fost premiat la Gala MERITO pentru inovație în educație

- Advertisement -

Ion David Pirneci, profesor de Istorie la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Sohatu, județul Călărași, a fost premiat pentru performanțe deosebite în educație la Gala MERITO.

Ion David Pirneci, profesor de Istorie la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Sohatu, județul Călărași, este printre cei 14 premianți ai Galei MERITO, eveniment care recunoaște meritele dascălilor ce contribuie la transformarea educației, și se înscrie astfel în comunitatea celor 81 de profesori valoroşi ai României, recunoscuți până acum de Romanian Business Leaders (RBL).

Ion David Pirneci, 33 ani, este absolvent al Facultății de Istorie București cu o diploma de master în „Istorie, geopolitică și relații internaționale” și a ajuns în Sohatu în 2016, prin programul Teach for Romania. A fost coordonatorul și motorul proiectului de renovare al școlii, unde a reușit să implice nu doar ONG-uri ci și întreaga comunitate. Continuă să-și inspire elevii în a-și urma visele și îi provoacă mereu să evolueze academic și personal.

„Profesorul nu este un livrator de conținut, ci un ghid pentru viitorii adulți. Eu așa îi văd, îi tratez ca atare și încerc să îi ghidez spre lucrurile pozitive.” – extras din povestea profesorului, documentată pentru premiul MERITO.

Este extraordinar pentru ceea ce face ca profesor. Şi nu numai pentru asta, ci şi pentru faptul că a intra printre ultimii la facultatea de Istorie şi s-o termini ca şef de promoţie, arată cât de tare te poţi schimba, ce înseamnă să ai curaj, să îndrăzneşti să visezi şi să reuşeşti.”, a menţionat Dragoş Petrescu, preşedintele Fundaţiei Romanian Business Leaders, în discursul de introducere a premiului.

„Foarte multă lume vede strălucirea din acest trofeu, însă nimeni nu vede munca din spatele acestui trofeu. Această statuetă înseamnă muncă. Vă invit să vă creaţi propria istorie, fiindcă MERITO.”, a fost mesajul de încredere al lui David Pirneci,în discursul de primire a premiului, pe scena Galei.

Ceilalţi 13 profesori laureaţi care se alătură din acest an comunității MERITO sunt oameni care îşi lasă amprenta pozitiv asupra generaţii întregi şi fac cinste meseriei de profesor: Sorin Haiduc, profesor de Matematică şi Daniel Petrule, profesor de Educaţie Fizică, directori MERITO 2022; Anca Mezei, profesoară pentru învăţământul preşcolar, educatoarea MERITO 2022; Laura PirosLiliana Chivulescu şi Anca Dediu (şi director), profesoare pentru învăţământul primar; Liliana OlăraşuGabriella ZsomboriMădălin Ghiuler şi Elisabeta Niţă (profesoară de spital şi Psiholog), profesori de Matematică; Nicoleta şi Emil Munteanu, profesori de Limba şi Literatura Română; Laura Felea (şi director al Palatului Copiilor Tulcea), profesoară de Istorie.

Ion David Pirneci este al doilea laureat MERITO din judeţul Călăraşi, după Dumitrel Toma, profesor de Ştiinţe Socio-Umane, laureat în 2017.

Pe 18 mai 2022, peste 200 de lideri din business şi profesionişti din Educaţie au celebrat a VII-a generație de profesori MERITO, la finalul primei zile de Romanian Business Leaders Summit.

„Este înălţător să avem în faţa noastră profesori dedicaţi, cu vocaţie, care inovează şi înnobilează, deopotrivă, sistemul de educaţie. Comunităţile şcolare în care activează profesorii MERITO beneficiază de competenţele, de pasiunea lor pentru învăţământ şi au ocazia de a fi părtaşe la dovada vie că omul sfinţeşte locul.

Felicit cadrele didactice premiate astăzi! Meritele dumneavoastră sunt incontestabile şi mă bucur că elevii pe care îi îndrumaţi au şansa uriaşă de a beneficia de veritabili mentori în formarea lor. Vă mulţumesc!”, a fost mesajul transmis în deschiderea Galei de către doamna Ligia Deca, Consilier Prezidenţial, Departamentul Educaţie-Cercetare din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

La eveniment au participat și domnii Sorin Ion, Secretar de Stat pentru Învăţământul Preuniversitar, în cadrul Ministerului Educației, respectiv Radu Szekely, consilier al Ministrului Educaţiei.

Din 2016, Proiectul MERITO recunoaşte public și material meritele profesorilor valoroși ai României, prin Gala anuală. Sunt aduşi în fața publicului și în lumina reflectoarelor profesori care găsesc modalități creative de a implica elevii în lecție, care lucrează cu pasiunile și aptitudinile elevilor, care cresc nivelul acestora şi care angrenează comunitatea locală în creșterea calității educației în școală. Cei 14 profesori MERITO 2022 sunt din toată ţara; din mediul rural, comunităţi dezavantajate sau şcoli de oraş, cu performanţe deosebite.

Profesorii laureaţi au fost selectați din peste 350 de recomandări procesate, validate online şi în teritoriu. Acesta a durat aproape 1 an, selecţia finală fiind realizată de către un juriu compus din membri ai comunităţii Romanian Business Leaders, pentru a ne asigura că cei pe care îi selectăm pun responsabilitate, profesionalism, creativitate, dar şi pasiune, har şi un pic de „magie” în munca lor.

Am avut în vedere criterii de selecţie precum: gradul de inovaţie la clasă şi în afara acesteia în ultimii 2 ani; măsura în care îşi împărtăşesc practicile cu alte cadre didactice; impactul pe care îl au în comunitatea în care activează sau pentru beneficiari din zone dezavantajate şi în cultura de învăţare şi colaborare a Şcolii.

Toți acești profesori au fost documentaţi online, validaţi în comunitatea locală, iar cei selectaţi au fost intervievați de jurnaliști colaboratori. Am publicat toate poveștile documentate într-o galerie online, care păstrează emoția și mesajul profesorilor, pe www.merito.ro.

Această campanie anuală, începută la RBLSummit 2015, se finalizează cu Gala MERITO, pilon al proiectului şi eveniment în cadrul căruia oferim premii (în valoare de câte 1.500 de euro, trofeul şi diploma MERITO) poveștilor cu cea mai mare încărcătură de valori și care transmit în lume mesajul despre profesorii inovatori care ne pot schimba viața şi care ne modelează viitorul.

Comunitatea profesorilor laureaţi a crescut la 81 de dascăli, în a căror dezvoltare investim continuu şi care, împreună cu antreprenorii și managerii din RBL, lucrează ca să multiplice în sistemul de educație bune practici de predare, prin intervenţii de învăţare colaborativă, o voce a profesorilor și printr-o platformă online de dezvoltare profesională relevantă pentru aceştia. Misiunea proiectului MERITO este de a transforma meseria de profesor în România, în sensul de a o recredibiliza şi profesionaliza.

Informații complete despre cine sunt, ce fac și metodele de predare ale celor 81 de profesori MERITO și recomandări de profesori valoroși pentru ediția Galei MERITO din 2023, direct pe www.merito.ro.

Povestea completă a lui Ion David Pirneci: https://www.proiectulmerito.ro/david-pirneci/

Poveştile profesorilor MERITO: http://www.proiectulmerito.ro/galerie-profesori/

Înregistrarea Galei MERITO: https://fb.watch/d5kjnGATiT/

Galerie de imagini de la Gala MERITO: https://tinyurl.com/5at7xewy

Despre Fundația Romanian Business Leaders

Romanian Business Leaders (RBL) este de 10 ani vocea și vehiculul de acțiune al liderilor de business pentru a construi o Românie în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru 1.000+ antreprenori și executivi de top din mediul de business privat.

Prin activitățile derulate acestea au implicat, până astăzi, peste 100.000 de români – antreprenori aspiranți, liceeni, antreprenori la început de drum sau cu experiență, români din Diaspora sau din mediul rural, traineri, vorbitori și lideri din educație.

RBL este membru fondator al Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), o inițiativă privată care oferă o bază coerentă pentru consultare cu Guvernul și alte instituții publice pe teme care au impact asupra climatului economic și de afaceri din România.

Mai multe detalii pe www.rbls.ro.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite