Vineri, 2 septembrie, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul cu titlul „Construire și dotare creșă medie în Cartier Tineri, Prel. Sloboziei, Nr. 70 B, Municipiul Călărași”
Unitatea de învățământ, cu o capacitate de 70 de locuri, va beneficia de dormitoare, săli de joacă, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative precum și un spațiu de joacă amplu, în aer liber.
Creșa, de tip nZEB (near-Zero Energy Building), va fi dotată cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, cu uși și geamuri izolante. Clădirea va fi, de asemenea, dotată cu pompe de căldură cu puțuri forate în mare adâncime, care asigură un agent termic de 10 grade Celsius, indiferent de anotimp.
Proiectul, în valoare de 16.540.271,92 lei inclusiv TVA (aprox. 3,3 milioane Euro), va fi finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea este integral eligibilă, contribuția (cofinanțarea) Municipiului Călărași fiind 0.
Termenul de finalizare al lucrărilor este iunie 2025.