Directorul operatorului regional de apă Ecoaqua SA Călărași, Eduard Grama, a decis că, pentru a reduce neconcordanțele dintre consumul de apă declarat și cel real, toți cei care vor declara index 0 (zero) sau sub 5 mc vor fi facturați paușal.
Acestora li se vor emite facturi cu un consum paușal de 6,3 mc per membru de familie din gospodărie. Pentru cei care au avut consum real mai mic de 5 mc sau nu au consumat apă într-o anumită perioadă din diverse motive se va face o regularizare în urma verificării contorului.
„O problemă importantă la nivel de municipiu și la nivel de județ a fost și este situația facturilor despre care unii spun că sunt încărcate, alții că nu reflectă realitatea, dar ceea ce trebuie să înțelegem cu toții este următorul lucru: că trebuie să fim responsabili și să transmitem oamenilor care vin în teren un index corect. Un index care să reflecte consumul din apartament sau din gospodărie.
Am extrem de multe exemple, care pot fi probate cu documente, în care cei care spun că sunt de bună credință în realitate nu sunt așa. Transmit index 0 în condițiile în care au consum, iar cei care încearcă să fie de bună credință primesc și acel consum care nu se realizează în gospodăria proprie.
Am dat dispoziție la nivel de operator ca toți cei care transmit index 0 (zero) sau sub 5 mc de apă să fie facturați pe paușal. O să promovez această idee dintr-un singur motiv, dacă nu declarăm consumul real nici operatorul nu poate să factureze corect.”, a declarat directorul Ecoaqua SA Călărași, Eduard Grama.