joi, noiembrie 28, 2024
AcasăACTUALITATETrenuri noi pe ruta Călărași - Ciulnița - București

Trenuri noi pe ruta Călărași – Ciulnița – București

- Advertisement -

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a primit două oferte la licitația pentru achiziția a 20 de rame electrice de lung parcurs. PESA (Polonia) și Alstom (România) sunt cele două companii care au înaintat oferte pentru noile trenuri.

Valoarea estimată este cuprinsă între 1.201.615.722 lei și 2.374.592.590 lei, fără TVA, inclusiv serviciile de mentenanţă și reparații necesare funcționării în condiții optime de siguranță și confort, instruire a personalului în ceea ce priveşte exploatarea, operarea trenurilor, transportul, asigurarea, punerea în funcţiune şi asistenţa tehnică în perioada de garanţie, conform Caietului de Sarcini.

În contractul de achiziție este prevăzută o clauză de revizuire privind posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanță cu încă 15 ani și cantității cu nouă rame electrice inter-regionale. Suplimentarea cantităților achiziționate va putea fi făcută fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unor acte adiționale la contractul de achiziție.

Ramele electrice inter-regionale vor fi utilizate pe următoarele rute: Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov; Cluj Napoca – Alba lulia – Simeria- Târgu Jiu – Craiova; Brașov – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău- Pașcani-Iași/Suceava; Galați – Marășești – Bacău – Pașcani – lași/Suceava; Galați-Brăila – Făurei – Fetești – Constanța (Mangalia); (Mangalia) – Constanța – Fetești – Brăila – Mărășești – Bacău -Pașcani – Iași/Suceava; (Giurgiu) București – Ciulnița – Călărași.

Conform analizei de exploatare a liniilor în curs de electrificare, Cluj Napoca – Oradea și Craiova – Calafat, extinderea serviciilor, după finalizarea electrificării, trenurile vor fi operate și pe următoarele rute de circulație: Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov; Cluj Napoca – Alba lulia – Simeria- Târgu Jiu – Craiova – Calafat.

Finanţarea proiectului este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, „Componenta 4 – Transport durabil” și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite