Canalul Siderurgic, precum și portul industrial – care trebuiau să deservească fostul Combinat Siderurgic de la Călărași pot fi introduse în circuitul de transport pe apă dacă se finalizează canalul de pe insulă care face legătura cu Dunărea. Cel puțin asta este intenția Consiliului Județean Călărași, cel care le are în proprietate.
Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, spune că a cerut la Ministerul Transporturilor introducerea în MasterPlanul de transport pentru finalizarea investiției. În 1989 lucrările ajunseseră la un grad de execuție de aproximativ 80-90%.
Portul și canalul siderurgic ar putea deservi companiile Tenaris, Martifer, Saint-Gobain, dacă acestea sunt interesate de transportul fluvial pe Dunăre. Terenurile de pe fosta platformă Siderca au fost achiziționate recent de companii private care doresc să facă anumite investiții (în special parcuri fotovoltaice).
Cei mai mari cumpărători sunt Donalam și Tenaris dar și una din firmele familiei Iliuță. Vasile Iliuță a declarat că firmele familiei sale intenționează să dezvolte pe terenurile achiziționate un parc fotovoltaic dar și un parc cu hale tehnologice pentru agenții economici.
„La momentul ăsta, pentru revitalizarea portului industrial, al cărui proprietar este Consiliul Județean, nu există decât o singură variantă – să finalizăm proiectul așa cum a fost el gândit prin finalizarea acelui canal care face legătura cu Dunărea. Prin brațul Borcea nu se poate naviga pentru că se colmatează foarte des.
Vizăm o asociere cu Ministerul Transporturilor, să intrăm în planul de dezvoltare al Ministerului să putem să-l finalizăm așa cum a fost el conceput. Dacă nu va fi navigabil, nimeni nu va veni să investească în infrastructura portuară.
Eu am discutat chiar cu constructorul care mi-a spus clar că nu putea funcționa pe timpul lui Ceaușescu, când erau programe de decolmatare anuale, și tot nu se putea asigura navigabilitatea în zona brațului Borcea. Canalul este navigabil, are pescajul necesar dar trebuie finalizat canalul de legătură cu Dunărea.”, a declarat Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași.