duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăACTUALITATE2 persoane încarcerate în urma unui grav accident la Fundulea

2 persoane încarcerate în urma unui grav accident la Fundulea

- Advertisement -

Pompierii militari au fost solicitaţi să intervină în jurul orei 17.30, la un eveniment rutier produs în orașul Fundulea, în urma coliziunii dintre două autoturisme, în care se aflau trei persoane.

În urma impactului violent dintre cele două autovehicule, două persoane au rămas încarcerate / blocate într-unul dintre autoturisme. Victimele au fost extrase și au fost preluate de către echipajele de prim ajutor.

Un bărbat cu vârstă de aproximativ 60 de ani a fost preluat de către o autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță, iar o altă persoană, de sex feminin, în vârstă de 78 de ani s fost preluată de paramedicii SMURD.

Circulația a fost blocată pe ambele sensuri de mers aproximativ 30 de minute. Victimele au fost transportate la spitalul Sf. Pantelimon din București. Pompierii militari au curățat carosabilul, au scos bornele acumulatorilor celor două autovehicule și au luat măsurile necesare în vederea prevenirii producerii altor situaţii de urgenţă.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite