Pompierii militari din cadrul Secţiei Lehliu-Gară au fost solicitați, prin numărul unic de urgenţă 112, să intervină în această dimineaţă, în jurul orei 07.30, la un accident rutier produs pe Autostrada Soarelui.
La KM 60, Calea I Bucureşti-Constanţa, un autoturism a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat.
S-a intervenit rapid la locul accidentului cu o autospeciala de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj cu medic al SAJ Călărași, iar în sprijin a fost solicitat un elicopter SMURD din Capitală.
În urma accidentului a rezultat o victimă de sex masculin (conducătorul auto) în vârstă de aproximativ 30 de ani care prezenta traumatism cranio-cerebral şi multiple plăgi la nivelul întregului corp.
Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului, de la paramedicii SMURD și echipajul de la ambulanță, ulterior fiind preluată de elicopterul SMURD, care l-a transportat la Spitalul Floreasca din Capitală.