În data de 26 iulie 2023, a fost semnat, la sediul Guvernului României, contractul de finanțare a proiectului “Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din municipiul Călărași”.
La ceremonia de la Palatul Victoria a luat parte viceprimarul municipiului Călărași, Liviu Coman. Finanțarea acestui proiect va fi asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Prin această investiție, 9.528 de elevi din 19 unități de învățământ, 60 de copii din creșa municipiului, la care se adaugă 488 de elevi care frecventează cursurile Clubului Sportiv Școlar Călărași, vor beneficia de echipamente TIC, dar și de mobilier și materiale educaționale.
Astfel, se va crea și dezvolta infrastructura educațională necesară pentru îndeplinirea corespunzătoare a actului didactic, în conformitate cu reglementările naționale și europene.
Bunurile achiziționate prin acest proiect vor fi date spre folosință următoarelor instituții de învățământ:
- Colegiul Economic Călărași;
- Colegiul Național „Barbu Știrbei” Călărași;
- Grădinița cu Program Prelungit „Amicii” Călărași, cu unitatea arondată Grădinița cu Program Normal Nr. 3 Călărași;
- Grădinița cu Program Prelungit „Aricel” Călărași, cu unitățile arondate: Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Călărași, Grădinița cu Program Normal Nr. 8 Călărași;
- Grădinița cu Program Prelungit „Rostogol” Călărași, cu unitățile arondate: Grădinița cu Program Normal Nr. 7 Călărași,
- Grădinița cu Program Normal Prâslea Călărași;
- Grădinița cu Program Prelungit „Step by Step” Călărași, cu unitatea arondată Grădinița cu Program Normal Nr. 4 Călărași;
- Grădinița cu Program Prelungit „Țara Copilăriei” Călărași;
- Grădinița cu Program Prelungit „Voinicel” Călărași;
- Liceul „Danubius” Călărași;
- Liceul Pedagogic „Ștefan Bănulescu” Călărași;
- Liceul Tehnologic „Dan Mateescu” Călărași;
- Liceul Tehnologic Transporturi Auto;
- Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Călărași;
- Școala Gimnazială „Carol I” Călărași, cu unitățile arondate: Școala Gimnazială Nr. 7 Călărași, Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Călărași;
- Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Călărași, cu unitățile arondate: Grădinița cu Program Normal Nr. 10 Călărași, Grădinița cu Program Normal Nr. 6 Călărași, Școala Primară Nr. 6 Călărași;
- Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Călărași;
- Școala Gimnazială „Mircea Vodă” Călărași;
- Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Călărași;
- Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Călărași;
- Creșa Nr. 1 Călărași;
- Clubul Sportiv Școlar Călărași.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- dotarea cu echipamente TIC a 19 laboratoare de informatică (11 pentru învățământul gimnazial, 2 pentru învățământul profesional și tehnic și 6 pentru învățământul preșcolar);
- dotarea cu echipamente TIC a 321 de săli de clasă;
- dotarea cu mobilier și materiale didactice a 312 săli de clasă;
- dotarea cu mobilier și materiale didactice a 12 laboratoare școlare (altele decât informatică);
- dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente TIC a 12 cabinete școlare, 9 cabinete de asistență psihopedagogică și 18 săli de sport;
- dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente TIC a 4 ateliere de practică.
Bunurile care urmează a fi achiziționate vor facilita aplicarea unor metode și tehnici de predare moderne, creând premisele unui proces de predare-învățare-evaluare accesibil și favorabil incluziunii.
Valoarea totală a proiectului este de 23.917 milioane de lei, inclusiv TVA (aproximativ 4,78 milioane de Euro). Implementarea proiectului trebuie să fie finalizată până la data de 30 mai 2024.