Mircea Brândușă. Sămbătă, 12 august, a fost mare sărbătoare în comuna Grădiștea. La inițiativa primarului Vasile Matei, Primăria și Consiliul Local au considerat că locuitorii comunei merită să celebreze cu fast ziua comunei, eveniment ajuns la cea de-a treia ediție, exact anii de când a fost instalat ca primar.
Pentru asta, administrația publică locală a organizat o serie de manifestări cultural-artistice adaptate tuturor gusturilor și categoriilor de public, de la cei mai mici locuitori ai comunei, până la părinți și bunici.
„Suntem la a treia ediție când sărbătorim zilele comunei Grădiștea care este organizată în preajma Sfintei Marii. Avem deja o tradiție, aici, în comună. Prin această sărbătoare încercăm să aducem în atenția tuturor locuitorilor toate categoriile de persoane sau mai bine zis toți locuitorii să încercăm să-i valorizăm și să îi apreciem, începând de la copilași, prin dansuri, cântece și sporturi, urmând seniorii, cu vârsta respectabilă, pe care îi apreciem și pe care încercăm să îi dăm exemplu pentru ceilalți locuitori ai comunității noastre!”, declara primarul comunei Vasile Matei.
Micii au sfârâit pe grătare, iar savoarea lor inconfundabilă, alăturată unei binevenite beri reci, nu a făcut altceva decât să deschidă apetitul pentru distracție al oamenilor. Atracțiile au fost însă pentru toate vârstele și pentru toate gusturile. Nu au lipsit standurile cu jucării, dulciuri, porumb fiert, kurtoș kolac, gogoși, popcorn, răcoritoare etc.
De asemenea, toboganele gonflabile le-au dat de lucru copiilor, în timp ce părinții și bunicii s-au putut bucura de socializare.
„Pe lângă tradiționalele produse românești oferite de agenții economici, noi ne-am axat pe partea artistică, în primul rând pe promovarea valorilor din comună, pe copiii talentați, pe copiii merituoși, dar și pe ceilalți locuitori care aduc un plus de valoare în comunitate și cu care ne mândrim, apoi am adăugat și partea artistică, prin invitarea unor cântăreți de marcă, recunoșcuți la nivel local, național sau internațional.”, a mai adăugat primarul.
Sâmbătă seara, baza sportivă „Nelu Baraitaru” din Grădiștea a fost cât pe ce să devină neîncăpătoare la concertul de senzație organizat de Primărie și Consiliul Local. Au urcat pe scenă artiști cunoscuți și îndrăgiți precum, Jador, Constantin Enceanu, Adina Roșca & Cătălin Doinaș, Alesia și taraful de muzică lăutărească condus de Viorel Bogățeanu.
„Este o încântare să văd atâta public extraordinar aici, care să perceapă și să savureze muzica mea oltenească. Pentru cei mici, eu sunt un mare iubitor de copii, iar pe cei din această comună îi îndemn să îmbrățișeze muzica, indiferent de gen, pentru că muzica este cea care dă tonul în viață.
Iar pentru cei mai mari, urarea mea este să se înveselească. Să fie iubiți și să dăruiască, să se gândească la faptul că fiecare zi dăruită este o zi splendidă în viața lor și să nu își facă probleme, pentru că viața este unică. Probleme oricum vin și trec, așa că să le tratăm ca atare și să le dăm la o parte. Deci, fiți fericiți, dragilor!”, a fost urarea transmisă de Ziua Comunei Grădistea de îndrăgitul interpret de muzică populară, Constantin Enceanu.
Ca de fiecare dată, o apariție demnă de scenele internaționale a avut și Alessia, interpreta de muzică ușoară care prin piesele ei și prin atitudinea care au consacrat-o a reușit să creeze o atmosferă absolut superbă, de bucurie pentru toți cei prezenți, indiferent de vârstă.
„Publicul a fost absolut fabulos, foarte receptiv și mă bucur mult că i-am cunoscut. Le urez să rămână la fel de tineri, la fel de frumoși și la fel de plini de viață.”, a transmis artista.
Spectacolul a fost completat cu trel recitaluri foarte așteptate. Jador, Adina Roșca & Cătălin Doinaș și Taraful Viorel Bogățeanu, au oferit, pe rând, piese din repertoriul propriu menite să taie respirația publicului prin îndrăzneala specifică, un sincron perfect, completat de costume pe măsură și o reprezentație de dansuri tradiționale țigănești.
„Atmosfera este foarte plăcută în această seară. Mă bucur că domnul primar s-a gândit și la noi, ca să facă ceva pentru tineret, după cum ați văzut pe afis, vine Jador și Alessia, care reprezintă tineretul și este foarte plăcut. Domnul primar este ca un prieten pentru mine, pot să zic. Când am o problemă despre comună sau altceva mă adresez direct dumnealui!”, preciza unul dintre tinerii prezenți în număr considerabil la sărbătoare.
Un astfel de spectacol încins nu se putea încheia decât cu un spectaculos foc de artificii, care a însoțit urările de bucurie și prosperitate adresate comunității din Grădiștea. Primarul comunei a ținut să le transmită locuitorilor că evenimentul organizat pentru ca ei să se simtă bine în compania vecinilor și prietenilor nu afectează cu absolut nimic prioritatea zero a administrației publice locale și anume investițiile în îmbunătățirea pe termen mediu și lung a condițiilor de trai din localitățile aparținătoare: Cunești, Rasa, Bogata, Grădiștea.
„În general sunt o persoană destul de calculată și echilibrată și niciodată nu o să fac un gest necugetat de a tăia de la partea de investiții ca să fie pe partea de distracții. Toate au rolul lor în viață, și partea culturală și socială, distracția, dar întotdeauna investițiile vor prima.
Avem în derulare proiectul de introducere a canalizării, avem în derulare proiecte de infrastructură, așa că oamenii nu trebuie să își facă griji că s-a rupt dintr-o parte, ca să punem în partea asta.
Nu, dacă nu aveam, nu făceam. Eu zic că ne-am chibzuit, suntem la a treia ediție și cred că și pentru noi și pentru ei se dorea această serbare câmpenească prin care să ne regăsim cu mic cu mare într-o atmosferă de sărbătoare, aici, la Grădiștea.”, ne-a declarat primarul Matei.
Se poate spune că succesul evenimentului ce i-a strâns în același loc pe toți locuitorii comunei Grădiștea se datorează și faptului că această comunitate rurală poartă cu sine o tradiție veche a unității, prieteniei și solidarității. Astfel, efortul administrației publice locale de a organiza o festivitatea de asemenea amploare a fost mai mult decât binevenit, consideră localnicii.
„Mi se pare un eveniment binevenit pentru toți oamenii de aici. Noi, în general, suntem mulțumiți de ceea ce a făcut până acum domnul primar, canalizările, infrastructura, e un om deosebit, care se ocupă de localnici, de copii, în special, cu școlile, cu bătrânii, de sărbători, suntem foarte mulțumiți de el, e un om deosebit.” , a afirmat o locuitoare a comunității din Grădiștea.
„E frumos, ne simțim bine aici. Și anul trecut a fost frumos, mulțumim primarului că își dă interesul și pentru noi, pentru oamenii de rând. Ar fi multe proiecte de făcut, dar în raport cu banii, face și el ce poate. A făcut școli, grădinițe, străzi, rețea de apă și canal, multe.”, a mai completat un alt localnic, aflat la serbarea de Zilele Comunei.
Comercianții, la rândul lor, se declară mulțumiți de evenimentul organizat la Grădiștea.
„Vânzarea este OK, pentru vremea de afară și pentru populația de aici, chiar nu ne așteptam. Un an extraordinar, atât pentru noi, comercianții, cât și pentru toți oamenii care nu se așteptau ca localitatea aceasta să fie atât de bogată și să vină atât de multă lume.
Organizarea a fost de nota 10, absolut tot, ireporoșabil, începând de la orchestră, terasele au fost foarte bune, cu produse tradiționale românești, am reușit să mulțumim chiar și cele mai exigente gusturi. După părerea mea, toată lumea a fost mulțumită!”, s-a exprimat unul dintre comercianții care a deținut standuri la sărbătoarea organizată pe baza sportivă din Grădiștea.
Tot cu ocazia zilei comunei, în jurul orei 16, după ce și-a invitat oaspeții pe scenă, primarul Vasile Matei a avut un mesaj pentru toți membrii comunității:
„Vreau să vă urez tuturor locuitorilor comunei multă sănătate, putere de muncă, multe realizări și să știți că oricând ușa mea este deschisă pentru absolut orice problemă, în limita și puterea care să țină de mine. La ceas aniversar, vă doresc ca numele comunei Grădiștea să fie dus mai departe de toți cei care pot avea un cuvânt de spus. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți și la mulți ani! Vă doresc, distracție frumoasă!”