Sorin Anghel. Gloria Buzău a trecut fără probleme de Victoria Chirnogi, scor 2-0. Presa buzoiană nu a consemnat vreo ocazie la poarta gazdelor. Jucătorii lui Virgil Niţoi erau nemulţumiţi din cauza faptului că nu şi-au primit salariile pe lunile februarie şi martie, însă imediat după finalul jocului, preşedintele Mircea Dan le-a achitat toate drepturile.
Situaţia financiară nu este însă grozavă la Chirnogi. Localnicii au început deja să-l regrete pe Vasile Checiu, fostul primar al comunei, cel din ambiţia căruia s-a clădit totul la Chirnogi. Actualul primar, Irinel Roman, nu reuşeşte să găsească resursele necesare pentru a ajuta echipa. În acest moment, Victoria trăieşte din banii oferiţi de către Agro Chirnogi. Suma nu este tocmai mică, dar se dovedeşte insuficientă în acest moment. Organizarea unui meci pe teren propriu costă cam 5.000 de lei.
Norocul vine din faptul că unele echipe s-au retras din campionat. A dispărut stresul pentru jucători şi antrenori, dar grijile au rămas pe umerii conducătorilor. Se perpetuează tot mai adânc ideea ca fotbalul a trăit vremuri mai bune în mandatul lui Vasile Checiu. E perfect adevărat. Nu se pot trece cu vederea meciurile din perioada în care echipa era antrenată de către Ionel Augustin.
Dinamovistul este cel mai bun tehnician din istoria clubului, dar n-ar fi căpătat acest titlu de glorie dacă nu ar fi avut în vestiar jucători de valoare, jucători acum promovează cu Axintele în Liga a II-a. Chirnogenilor nu le-a plăcut cu Checiu primar şi l-au schimbat cu Roman, care e cu totul alt gen de om. Pare mai implicat în rezolvarea problemelor din sat decât predecesorul său, însă nu reuşeşte să găsească şi alţi oameni de afaceri dispuşi să ajute fotbalul. Nici nu trebuie condamnat pentru asta. Sunt puţini „particulari” în judeţ care sprijină fotbalul.Doru Cartan, de la Sohatu, este unul dintre ei.
Nu se ştie însă dacă va mai susţine echipa şi în campionatului următor. Preşedintele Mircea Dan este în relaţii excelente cu Cartan. Cei doi ar putea să lucreze împreună la Chirnogi. Ar fi un pas înainte pentru amândoi. Cartan ar ajunge la un nivel superior, iar Mircea Dan ar demonstra că poate să atragă şi sponsori, nu doar să conducă un club.
Dacă la Chirnogi nu se va schimba nimic nu va fi vina lui Roman, Dan sau Cartan. Responsabilitatea este a celor care nu l-au mai vrut pe Checiu primar. Astăzi, atât Dunărea Călăraşi cât şi Victoria Chirnogi stau.
Etapa a 19-a / Rezultate
U.Titu – Sportul Stud. II 5-0
R.Feteşti – CSM Rm. Sărat 0-2
Metaloglobus – V.Axintele 2-3
G. Buzău – V. Chirnogi 2-0
Juventus B. – Rapid II B. 3-0
Dunărea Călăraşi stă.
Etapa a 20-a
Vineri, 19 aprilie ora 17.00
CSM Focşani-V. Chirnogi 0-3
Rapid II-Dunărea Călăraşi 0-3
Sportul II- Juventus Bucureşti
CSM Rm. Sărat-ACS Urban Titu
Viitorul Axintele-Rapid Feteşti
Gloria Buzău-Metaloglobus.