În sala de sport a liceului Danubius din Călăraşi a avut loc astăzi, 19 aprilie, etapa zonală a competiţiei de tenis de masă, concurs desfăşurat de Asociaţia Sportiva „Pompierul” din România şi destinat exclusiv pompierilor militari.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a organizat această fază a competiţiei, la care au participat judeţele: Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Giurgiu.
I.S.U. “Barbu Ştirbei” Călăraşi a fost reprezentat de către următorii pompieri sportivi: colonel Lucian Diaconu – prim adjunct al inspectorului şef; plt. maj. Ovidiu Tătăranu (reşedinţa inspectoratului – din cadrul Compatimentului Informare şi Relaţii Publice); plt. Gabriel Stanciu, plt. Adrian Trandafir şi plt. Laurenţiu Faur (servanţi în cadrul Sectiei de pompieri Lehliu Gară).
La simplu, categoria + 45 ani, colonelul Diaconu Lucian s-a calificat la faza naţională de pe locul I.
La categoria + 35 ani (simplu), pe locul 1 s-a clasat reprezentantul judetului Călăraşi, Ovidiu Tătăranu, pe locul 2, reprezentantul judeţilui Giurgiu, iar pe 3 reprezentantul judetului Ialomiţa. primii doi calificându-se la faza următoare a competiţiei, faza naţională, care ar urma să se desfăşoare în luna iulie în judeţul Bistriţa Năsăud.
La categoria – 35 ani, reprezentantul judeţului Călăraşi, plt Faur Laurenţiu s-a calificat de asemenea de pe prima poziţie şi va participa la faza naţională alături de reprezentantul judeţului Giurgiu.
La dublu, pompierii călăraşeni au obţinut locul al doilea, loc care le asigură de asemenea calificarea la faza naţională, alături de cei care au ocupat poziţia întâi, şi anume, reprezentanţii judeţului Buzău.
Potrivit regulamentului de desfăşurare a competiţiei sportive, cei care s-au clasat pe locurile 1 şi 2 la această fază zonală merg la faza finală a competiţiei „Cupa A.S.P.R.”, concurs ce se desfăşura la Bistriţa Năsăud.