miercuri, octombrie 30, 2024
AcasăADMINISTRAŢIEPrimăria Călărași primește cererile pentru ajutorul de încălzire

Primăria Călărași primește cererile pentru ajutorul de încălzire

- Advertisement -

Dosarele pentru acordarea ajutorului de încălzire (gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni și combustibili petrolieri) se depun, începând cu 16.10.2023, la ghișeul Direcției de Asistență Socială, iar dosarele pentru sistemul centralizat se depun la sediul SPCT-AFL Călărași (fost bloc Flora), în fiecare zi lucrătoare între orele 08:30 -14:00.

Formularele de cerere se găsesc la ghișeele DAS, SPCT-AFL și ale Primăriei municipiului Călărași. Cererile și declarațiile pe propria răspundere vor fi puse la dispoziția solicitanților de către DAS pentru acele persoane care au domiciliul pe raza Municipiului.

Depunerea cererilor completate și a documentelor doveditoare anexate se va face la sediul DAS, individual pentru ajutoarele de încălzire cu combustibili solizi sau petrolieri, gaze naturale şi energie electrică, iar pentru ajutoarele de încălzire cu energie termică depunerea se va face individual sau prin reprezentanții asociațiilor de proprietari.

De asemenea, acestea vor fi publicate pe site-ul Primăriei Municipiului Călărași, respectiv https://das.primariacalarasi.ro/, împreună cu documentele necesare, cuatumul ajutoarelor de încălzire și lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței.

Astfel documentele vor putea fi transmise și on-line la adresa de e-mail: ajutorincalzire@das.primariacalarasi.ro

Pentru informatii suplimentare, vă puteți adresa la telefonul: 0242 313 151.

Cine depune cererea:

Titularul ajutorului pentru încălzirea locuinței este:

– proprietarul locuinţei;

– persoana care a înstrăinat locuinţa pe baza unui contract cu clauză de întreţinere;

– titularul contractului de închiriere;

– alt membru de familie major şi legal împuternicit de proprietar/titular de contract de închiriere;

– reprezentant legal pentru persoane singure care nu au împlinit 18 ani.

Cererea tipizată va fi completată cu numele titularului în clar, va fi datată și semnată de acesta.

Termenul limită de depunere a cererilor şi declaraţiilor pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei aferent lunii noiembrie 2023 este până la data de 20.11.2023. După această dată se vor înregistra cereri, dar consumatorii vor primi acest ajutor astfel:

– începând cu luna depunerii cererii pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;

– începând cu luna următoare pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective.

Ce obligație au beneficiarii ajtoarelor de încălzire:

– să anunţe la primăria de domiciliu orice modificare intervenită în componenţa familiei sau veniturilor de natură a conduce la modificarea ajutorului acordat.

– modificările se anunţă prin depunerea unei noi cereri și declaraţii însoţită de actele care atestă modificarea, în termen de 5 zile de la producerea acestora.

Ajutorul se acordă pentru un singur sistem de încălzire!

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite