Rodica Dohot. Pentru perioada 27 aprilie – 1 mai 2013, Serviciul Public Pieţe Oboare Călăraşi a pregătit o surpriză călărăşenilor şi nu numai. Va organiza prima ediţie a „Târgului de Primăvară” în incinta oborului, locaţie unde se organizează ,,Târgul de Toamnă”, cunoscut şi sub numele de bâlci. Călărăşenii pot găsi în târg animale vii, cereale, nutreţuri, legume şi fructe proaspete, produse artizanale, textile şi îmbrăcăminte. Nu vor lipsi din parcul de distracţii maşinuţele tamponate, „balerina”, sky-liftul şi binecunoscutele carusele pentru copii. Tot în cadrul târgului îşi vor desfăşura activitatea şi câteva unităţi de alimentaţie publică, amenajate sub forma unor terase, unde călărăşenii vor putea servi produse tradiţionale româneşti, atent verificate de reprezentanţii Direcţiei Sanitar – Veterinare, ce vor sta permanent acolo pe toată durata târgului. Ordinea publică va fi asigurată de personal din cadrul Poliţiei Locale, dar va exista şi un birou al Poliţiei Municipale Călăraşi.