Cu 112 în urmă regele Carol I a instituit titlul de veteran, în baza prevederilor Convenţiei de la Geneva din 1870 a statelor europene. Acest titlu, cu sonorităţi grave şi solemne, pline de cinste şi de respect, nu este oferit de cineva anume la zile festive, ci se dobândeşte prin luptă şi jertfă, făcându-ţi exemplar datoria sfânta atunci când patria şi neamul sunt în primejdie şi te cheamă să dai măsura iubirii ce le-o porţi.
Acest titlu se asociază cu câteva valori fundamentale ale vieţii noastre: iubire, datorie şi vitejie, valori exprimate prin eroism pe câmpurile de luptă pentru a lăsa urmaşilor moştenirea nepreţuită, PATRIA, la adăpostul căreia fiinţa noastră şi libertatea sunt ocrotite.
Ca o replică peste timp, Guvernul României, prin H.G. nr.1222 din 23 octombrie 2007 şi Legea nr.303, adoptată de Parlament şi promulgată la 13 noiembrie 2007, ziua de 29 aprilie a fost statuat[ în calendarul sărbătorilor naţionale ca fiind Ziua Veteranilor de Război din România, realizându-se, astfel, un act istoric reparatoriu pentru luptătorii participanţi la cel de-al Doilea Război Mondial 1941-1945.
Sărbătorirea acestei zile în Municipiul Călăraşi va avea loc luni, 29 aprilie a.c, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor Călărăşeni din cel de-al doilea război mondial
La această ceremonie, alturi de Primarul Municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, vor participa reprezentanţi ai:
– Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război din România – Filiala Călăraşi
– Instituţiei Prefectului Judeţul Călăraşi
– Consiliului Judeţean Călăraşi
– Centrului Militar Judeţean Călăraşi
– Inspectotatului Şcolar Judeţean călăraşi
– Protoieriei Călăraşi – oficierea slujbei religioase
– Centrului Cultural Judeţean BARBU ŞTIRBEI Călăraşi
Momentul artistic va fi susţinut de elevi ai Liceului M EMINESCU. Se vor depunere coroane, jerbe şi buchete de flori. Fanfara CC BARBU ŞTIRBEI va intona imnul naţional şi alte cântece patriotice. Preşedintele Asociaţiei Veteranilor va înmâna membrilor asociaţiei, diplome de onoare pentru participarea în cel de-al II lea război mondial şi militarilor activi care au particvipat în msiuni în teatrele de operaţii.
Se va încheia cu defilarea gărzii de onoare a MAI.