Pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică pe raza judeţului Călăraşi în perioada 01 – 06 mai, vor acţiona zilnic, în medie, peste 140 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi
Din totalul poliţiştilor implicaţi în activităţile de prevenire şi combatere a oricăror evenimente de natură să afecteze liniştea şi ordine publică, în medie zilnică, 60 sunt efective de ordine publică, 58 de poliţie rutieră şi alţi peste 23 de poliţişti din cadrul structurilor pentru acţiuni speciale, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase. Suplimentar, pe trenurile de călători, în staţiile şi în triaje de cale ferată vor asigura patrularea poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei Transporturi Călăraşi. Pe drumurile publice din judeţ, pe principalele artere de acces către zonele turistice, poliţiştii din dispozitivele rutiere vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii de evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză. Astfel, efectivele de poliţie rutieră vor acţiona pe 6 tronsoane de drumuri naţionale din judeţul Călăraşi şi vor utiliza, în medie, zilnic, 13 aparate radar.
Recomandări adresate de poliţişti tuturor cetăţenilor pentru prevenirea victimizării:
- În locurile publice, la piaţă, în magazine, aveţi grijă de bunurile dumneavoastră! Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere!
Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool!
- La cumpărături, locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!
Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri”, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni!
- În tren, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp!
Nu consumaţi băuturi alcoolice, sucuri sau cafea, de la persoane necunoscute!
Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!
Evitaţi transportarea unor sume mari de bani sau valori dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare!
- Atenţie la escroci!
Escrocii posedă un simţ natural de a identifica victimele şi de a le înfrânge rezistenţa cu propunerile lor. Cea mai nouă metodă de a înşela victimele este cea a accidentului rutier – se recomandă a fi avocat sau rudă cu partea vătămată şi le solicită diverse sume de bani, invocând că au fost implicate în accidente rutiere şi banii le sunt necesari pentru a achita asistenţa juridică, pentru a determina victimele să retragă plângerile sau alte pretexte.
Recomandări: verificaţi întotdeauna înainte de a da o sumă de bani sau de a semna un contract; fiţi suspicioşi faţă de orice promisiune care v-ar garanta câştiguri băneşti substanţiale sau faţă de o „afacere” pe care nimeni nu o mai poate face; nu trimiteţi bani care vă sunt solicitaţi în scopul de a vă ajuta rudele, până nu luaţi legătura personal cu membrii familiei dumneavoastră; nu discutaţi cu străinii despre situaţia dumneavoastră financiară şi nici nu oferiţi bani!