În data de 27.02.2024, Vasile Matei, primarul comunei Grădiștea, a fost prezent la Ministerul Dezvoltării unde a semnat contractul de finanțare pentru un proiect foarte important pentru comunitate: „Înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Grădiștea”, investiție în valoare de 47.588.280,54 lei.
„Acest lucru a fost posibil după o lungă perioadă în care s-au depus eforturi susținute, fiind un proiect complex. Acest obiectiv de investiții este o verigă importantă privind finalizarea utilităților de pe raza comunei. Având alimentarea cu apă, gaze și canalizare (care se va extinde în toate satele), putem să trecem la faza de asfaltare a străzilor comunei, deoarece în prezent prin extinderea canalizării asfaltul existent va fi tăiat pentru efectuarea de lucrări. Intenționăm ca în urma finalizării acestor obiective de investiții, comuna Grădiștea să devină un mic „satelit” al municipiului Călărași.”, a transmis primarul Vasile Matei.
În altă ordine de idei, Guvernul României a oprit momentan finanțările pe investiții sportive, astfel că primarul Vasile Matei nu va putea demara lucrările privind construirea sălii de sport, în schimb va implementa două proiecte privind învățământul și sănătatea.