„Prima Tabără”, organizată de compania Ecoaqua, cu sprijinul Consiliului Județean, și dedicată celor 15 sportivi aleși de la diferite structuri sportive (atletism, baseball, fotbal și box), și-a încheiat a doua ediție.
Această tabără de aventură, desfășurată în perioada 23-29 iunie 2024, în Poiana Brașov, la hotelul Șoimul, a oferit copiilor o experiență unică și interactivă în mijlocul naturii.
Programul taberei a inclus drumeții accesibile, vizitarea de obiective turistice, foc de tabără, precum și numeroase activități care au stimulat aptitudinile de socializare și capacitățile de adaptare la situații noi ale copiilor.
De asemenea, orarul a fost personalizat pentru a se potrivi preferințelor fiecărui grup, întrucât sportivii au fost împărțiți în două grupe. Totodată, momentele de relaxare și jocurile s-au dovedit a fi cele mai îndrăgite de către copii, completând astfel atmosfera de vacanță și de tabără.
Antrenorii, Georgian și Valentin Anghel, dar și directorul CSS Călărași, Marius Tătaru, au avut și ei un aport esențial, pentru că au sprijinit acest proiect important pentru sportivii din orașul nostru.
Călărași Education, Burse de Merit, ghiozdane cu rechizite școlare pentru elevi, „Jocurile de vară”, sprijin pentru elevii de la robotică, „Călărași Cup” – turneu de fotbal, echipamente pentru cluburile private și de stat, „Prima tabără”, sunt doar câteva dintre proiectele inițiate și puse în practică pentru comunitatea locală de directorul general al Ecoaqua, Eduard Grama.