joi, ianuarie 30, 2025
AcasăADMINISTRAŢIEVasile Iliuță, prezent la reuniunea UNCJR, alături de ceilalți președinți de CJ...

Vasile Iliuță, prezent la reuniunea UNCJR, alături de ceilalți președinți de CJ din țară

- Advertisement -

Președintele Vasile Iliuță a fost prezent la începutul acestei săptămâni la întâlnirea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), alături de președinți de consilii județene din toată țara, printre subiecte aflându-se și consolidarea administrației locale și dezvoltarea unor proiecte cu impact național și european.

Iată principalele chestiuni din ordinea de zi:

– Alegerea conducerii UNCJR – noul președinte și consiliul director au fost desemnați pentru a ghida organizația cu viziune și determinare.

– Planul de activități pentru 2025 – au fost aprobate direcțiile strategice care vor orienta activitatea organizației în anul următor.

– Proiectul european HEROES – un pas important pentru dezvoltarea locuințelor accesibile și sustenabile, un proiect Interreg Europe

– Protocol cu SNSPA – o colaborare menită să apropie administrațiile locale de mediul academic pentru soluții inovatoare.

– Protocol cu Autoritatea pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități – un angajament clar pentru incluziunea socială, sprijinită de utilizarea tehnologiilor asistive.

Liderii din administrația locală au subliniat importanța colaborării și a unui dialog constant care să răspundă nevoilor reale ale comunităților.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite