joi, noiembrie 28, 2024
AcasăEVENIMENTExerciţii demonstrative cu grupa antiteroristă la şcoala gimnazială „Mircea Vodă”

Exerciţii demonstrative cu grupa antiteroristă la şcoala gimnazială „Mircea Vodă”

- Advertisement -

Astăzi, 05 iunie a.c., între orele 10.30-12.00, la invitaţia cadrelor didactice, jandarmii au fost prezenţi în mijlocul elevilor de la Şcoala Gimnazială „Mircea Vodă” din municipiul Călăraşi.

Întâlnirea cu cei mici a fost interactivă, aceştia fiind interesaţi de misiunile pe care le execută jandarmii zi de zi, de armamentul şi maşinile pe care aceştia le folosesc în activităţile specifice, precum şi de condiţiile pe care trebuie să le îndeplineşti pentru a îmbrăţişa meseria de jandarm.

Un impact deosebit asupra celor mici l-au avut relatările plutonierului major Manea Raul şi ale plutonierului major Vlad Paul Bogdan, cu privire la misiunile pe care le-au executat în teatrele de operaţii din Kosovo şi Afganistan.

De asemenea, cadrele compartimentului prevenirea şi combaterea faptelor antisociale le-au dat celor mici sfaturi utile pentru a nu deveni victimele unor infracţiuni.

La finalul activităţii, în aplauzele elevilor, jandarmii din cadrul grupei antiteroriste şi de acţiuni speciale au prezentat câteva exerciţii demonstrative.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite