luni, noiembrie 25, 2024
AcasăACTUALITATEO bâtrănă a fost tâlhărită când ieşea de la cimitir

O bâtrănă a fost tâlhărită când ieşea de la cimitir

- Advertisement -

Identificat de poliţişti, la scurt timp după ce a tâlhărit o femeie pe stradă. Suspectul se sustrage în prezent, cercetărilor.

În dimineaţa zilei de 02 iulie a.c., în jurul orei 08.40, Poliţia Municipiului Călăraşi a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către S. Floarea, de 63 ani, din Municipiul Călăraşi, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-a sustras poşeta.

Din primele verificări efectuate, poliţiştii au stabilit în jurul orei 08.20, în timp ce partea vătămată ieşea din Cimitirul Sf. Anastasia, din municipiul Călăraşi a fost acostată de un minor, de aproximativ 10-12 ani, care i-a smuls poşeta din mână, în care avea suma de 150 lei, documente de identitate şi un telefon mobil marca Nokia, după care a fugit.

În continuare, activităţile de investigare desfăşurate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Călăraşi au condus la identificarea lui E. Cristian, de 14 ani, din municipiul Călăraşi, suspect de comiterea infracţiunii de tâlhărie asupra părţii vătămate, care se sustrage cercetărilor.

De la tatăl minorului, E. Aurel, oamenii legii au recuperat poşeta părţii vătămate, din care lipseşte telefonul mobil şi suma de bani.

Pe numele lui E. Cristian, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie prin parchet.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite