Rodica Dohot. Peste 30 de bătrâni au fost invitaţi în cursul zilei de sâmbătă, 6 iulie, pe platoul din faţa Casei de Cultură ,,Barbu Ştirbei” din Călăraşi pentru a se bucura de un moment artistic oferit de Grupul de Acţiune Locală din Săruleşti, sub coordonarea lui Nicolae Ghedzira.
La spectacol au asistat bâtrâni de la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sf. Antim Ivireanul” Călăraşi şi ,,Străuleşti” din Bucureşti. Momentele artistice au fost susţinute de artiştii ansamblului de dansuri populare „Valea Mostiştei” din Săruleşti şi un grup al Uniunii Elene din Bucureşti – Ansamblul de Dansuri Greceşti „Dafni(Maia)” care, pe lângă dansurile tradiţionale, un reprezentant al comunităţii elene a făcut şi o scurtă descriere ale costumelor populare tradiţionale greceşti.
Bâtrânii din Călăraşi au mers apoi la Căminul „Sf. Antim Ivireanul” unde au avut parte de o masă festivă, iar cei de la Bucureşti s-au bucurat de o masa tradiţională perscărească la Săruleşti.