vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăSPORT“Cupa Dunării” la box - Competiţia Campionilor la River’s Lounge

“Cupa Dunării” la box – Competiţia Campionilor la River’s Lounge

- Advertisement -

Leonard Doroftei, prezent la „Cupa Dunării” de la Călăraşi

Rodica Dohot. Peste 50 de pugilişti de la mai multe cluburi sportive din ţară vor fi prezenţi vineri, 19 iulie şi sâmbătă, 20 iulie, pentru a urca în ringulul amenajat pe terenul sintetic din incinta River’s Lounge din Călăraşi, urmând a-şi etala profesionalismul la “Cupa Dunării”, o întrecere pugilistă cu tradiţie.

Competiţia sportivă este organizată la Clubul Sportiv Municipal şi Direcţia de Tineret şi Sport Călăraşi, la iniţiativa tânărului antrenor Vali Anghel şi cu implicarea directă a directorilor celor două instituţii sportive, Dumitru Chirilă şi Marius Dumitrescu, totul făcându-se în colaborare cu Primăria Municipiului Călăraşi, cu implicarea directă a primarului Daniel Ştefan Drăgulin

La evenimentul sportiv este aşteptat şi preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, dar şi Titi Tudor, Relu Auraş, Francisc Vaştag.

“Anul acesta, la “Cupa Dunării” aşteptăm peste 50 de pugilişti de la cluburile din ţară, de la Călăraşi pregătindu-se pentru a urca în ring nu mai puţin de 10 sportivi. Băieţii noştri fac zilnic pregătiri, antrenamentele sunt în grafic, iar ei sunt pregătiţi fizic şi moral. Cred că anul acesta va fi o competiţie mult mai bună decât cea de anul trecut. Printre invitaţi se numără Leonard Doroftei, preşedintele Federaţiei Române de Box, Titi Tudor, Relu Auraş, Francisc Vaştag şi mulţi alţii care până acum nu ne-au confirmat încă prezenţa. Sunt sigur că va fi o competiţie spotivă reuşită unde vom putea să demonstrăm  sportivilor de la alte cluburi din ţară că şi la Călăraşi se pot organiza competiţii de excepţii”,  a declarat, pentru Obiectiv, Valentin Anghel care, alături de fratele său, Georgian Anghel, antrenează echipa de box din cadrul CSM Călăraşi.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite