Rodica Dohot. Despre ajutorul de minimis se ştie că se acordă întreprinderilor mici şi mijlocii prin alocări din bugetul Ministerului Finanţelor Publice sub formă de sume nerambursabile şi anume 100% din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate a fi finanţate, în limita a 200 000 euro, respectiv 100 000 euro în cazul firmelor din domeniul transportului rutier. Sesiunea de depunerea a dosarelor pentru ajutorul de minimis ar fi trebuit să se desfăşoare între 28 august şi 31 octombrie 2013, iar plata ajutorului să se efectueze până la 31 decembrie 2016, în limita bugetului alocat. Cu toate acestea, Ministrul Finantelor, Daniel Chiţoiu, a decis anularea concursului de proiecte depuse de IMM-uri pentru obţinerea fondurilor de minimis, ca urmare a situaţiilor anormale apărute în procedura de depunere on-line a cererilor. Procedura ar trebui să fie reluată, dar data nu a fost stabilită momentan. Referitor la acest lucru, premierul Victor Ponta a afirmat în cadrul vizitei sale de lucru de la Călăraşi că schema de minimis ar urma să treacă din portofoliul Ministerului de Finanţe la Agenţiile de Dezvoltare Regională. „După modul în care n-am reuşit să ne descurcăm cu programul de minimis, am învăţat lecţia şi cred că soluţia stabilită împreună cu ministrul de Finanţe o vom aplica în perioada imediat următoare. Totul este să nu mai ţină Ministerul Finanţelor aceste programe, ci să le dăm ADR-urilor, cele care au funcţionat până la urmă cel mai bine şi unde n-o să mai avem computere care se blochează sau zeci de mii de firme care accesează site-ul Ministerul de Finanţe”, a menţionat premierul Victor Ponta.
Ponta a spus la Călăraşi că ajutorul de minimis trebuie să treacă în portofoliul ADR-urilor
By Obiectiv
0
70
- Advertisement -
- Advertisement -
70vizualizări
Articolul precedent