joi, noiembrie 28, 2024
AcasăCOMUNITATEVoie bună şi distracţie pe cinste la Zilele Comunei Chirnogi!

Voie bună şi distracţie pe cinste la Zilele Comunei Chirnogi!

- Advertisement -

Mircea Brânduşă. Sâmbătă, 7 septembrie şi duminică, 8 septembrie 2013, de „Sfânta Marie Mică”, Chirnogi a sărbătorit în premieră Zilele Comunei. Peste 800 de oameni în prima seară şi aproximativ 2.000 în cea de-a doua zi au participat la marea sărbătoare care a avut loc cu prilejul a 520 de ani de la prima Atestare Documentară a localităţii, aşa cum a reieşit din studiile efectuate de istoricul Constantin Ceauşu, care, cu această ocazie a prezentat Monografia comunei Chirnogi, ediţia a II-a, considerabil îmbunătăţită.

La aşa petrecere mare, invitaţi pe măsură. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa multor personalităţi din lumea politică. Nici în campaniile electorale la care am participat, nu am întâlnit atât de mulţi politicieni pe metru pătrat. Preşedintele Consiliului Judeţean, George Răducu Filipescu, prefectul judeţului, George Iacob, senatorul Iulian Dumitrescu, deputaţii Raluca Surdu şi Aurel Nicolae, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ion Ştefan, consilieri judeţeni, marea majoritate a primarilor din Colegiile 4 şi 5, liderii celorlalte partide din judeţ, consilieri şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi o delegaţie din Bulgaria, au fost primiţi cu pâine şi sare, conform unor străvechi datini româneşti. Cu un buget mai mult decât restrâns, cu bani proveniţi din sponsorizări (Agro Chirnogi şi Promex Agroholding Chirnogi), cu eforturi deosebite din partea Consiliului Local Chirnogi şi nu în cele din urmă cu sprijinul firmei Alpha Music, Irinel Roman, primarul comunei, a reuşit ca la această primă ediţie, locuitorii comunei Chirnogi să aibă posibilitatea petrecerii unor zile dedicate doar lor. Astfel, sâmbătă, 7 septembrie 2013 manifestările legate de Zilele comunei Chirnogi au debutat cu inaugurarea Bazei Sportive pe care s-a disputat jocul de fotbal Victoria Chirnogi – Dunărea Grădiştea (scor 6-1). Începând cu orele 19:30 a urmat o seară de discotecă în aer liber, plină de surprize: Danezu&Sorina, Lucian Elgi, DJ Beny şi Doru de la Olteniţa au încântat asistenţa.

A doua zi, în aceeaşi locaţie, pe scena construită pe terenul II de fotbal din localitate, şirul evenimentelor a început la ora 11:15 cu un Tedeum susţinut de un sobor de preoţi în limba română şi bulgară. Imediat, Irinel Roman, primarul comunei Chirnogi, a adresat câteva cuvinte celor prezenţi. „D-le preşedinte al Consiliului Judeţean, d-le prefect, d-lor parlamentari, d-lor primari, onorată delegaţie din Bulgaria, dragi invitaţi, dragi consăteni: astăzi este o zi de mare sărbătoare pentru localitatea noastră, o bucurie pentru noi care revarsă mulţumire. Se spune că omul sfiinţeşte locul. Personalitatea acestuia pune amprenta definitiv în spaţiul unde trăieşte. În calitate de primar, vă mulţumesc că aţi venit în număr aşa de mare, nu este o surpriză ci e o dovadă a faptului că vă iubiţi primarul. Manifestarea de astăzi, aflată la prima ediţie, se doreşte o garanţie ca în fiecare an de acum înainte să ne bucurăm că ne plouă peste câmpuri, că încă ni se mai nasc copii şi că mai avem bătrâni pe care să-i strângem la piept. În calitate de gazdă, permiteţi-mi să mulţumesc public, celor care au răspuns invitaţiei noastre la marea sărbătoare a comunei Chirnogi, sărbătoare care mi-aş dori să devină o tradiţie, pentru că noi nu am avut până acum o zi a comunei. Mulţumesc d-lui preşedinte al Consiliului Judeţean, d-lui prefect, d-lor parlamentari, primarilor, că sunt alături de noi, la acest eveniment. Ne bazăm pe sprijinul dumneavoastră legislativ, dar şi financiar atunci când avem nevoie şi rugămintea noastră de a beneficia în continuare de atenţia dumneavoastră. Venim în faţa dumneavoastră cu inima deschisă pentru a vă asigura că vom face tot ce depinde de noi pentru binele comunei noastre, pe care ne-o dorim mai puternică, mai bogată şi mai frumoasă. Mesajul meu către dumneavoastră, locuitorii acestei comune este: cunoaşte-ţi şi iubeşte-ţi locul natal, iar la vremea ta, adaugă-i ceva la înflorire. Consider că a fi împreună este un început, a lucra împreună este un succes, a rămâne împreună este un progres. Menirea mea ca primar este aceea de a păstra, de a ocroti, de a spori ce predecesorii mei au înfăptuit să-mi pun mintea şi puterea în slujba dumneavoastră a locuitorilor acestei comune, fără a cere nimic în schimb. Urmele paşilor mei vor fi faptele mele. Mă voi strădui să fiu omul căruia i-aţi arătat încredere, pe care l-aţi votat şi însărcinat să vă rezolve problemele. Vreau doar să vă amintesc că primarul este un simplu om, ca şi voi, cu familie şi responsabilităţi. Responsabilitatea primăriei este altceva. Primăria este un loc care impune respect şi foarte multă muncă. Şi mai mult decât atât, implică multă, foarte multă încredere în oameni. Nu voi face promisiuni, deoarece dumneavoastră, chirnogenii gândiţi gospodăreşte şi doriţi fapte, nu vorbe, pentru că domniile voastre credeţi în adevăratele valori ale comunităţii, în hărnicie, solidaritate, iniţiativă şi merit. Credinţa în familie, onestitatea şi dragostea faţă de comunitate ne vor ţine în continuare împreună. Vreau să construim împreună un parteneriat solid care să aibă efecte pe termen lung – prosperitatea fiecăruia, respect faţă de sine, de vecini şi mândria de a locui într-o comună bogată. Personal îmi doresc ca localitatea noastră să capete o altă valoare, să fie mai frumoasă, mai bogată, cu mai mulţi agenţi economici interesaţi în a investi în zona noastră. Ca reprezentant al executivului comunei, folosesc prilejul de a vă mulţumi sincer încă o dată în nume personal, a aparatului de lucru al instituţiei, precum şi a membrilor Consiliului Local, pentru încrederea ce ne-aţi acordat-o de a conduce viaţa publică a comunităţii. Oameni buni, vă chem să strângeţi rândurile, să muncim umăr la umăr, mai mult şi mai bine pentru comuna noastră, dar şi să vă bucuraţi de roadele muncii împreună cu cei pe care îi iubiţi. Acestea fiind spuse, vă rog să-mi permiteţi să declar oficial deschisă manifestarea de astăzi. Vă doresc multă sănătate, înţelepciune, încredere şi La mulţi ani!”.

Au urmat la cuvânt: d-nii Filipescu, Iacob, Dumitrescu, Ştefan şi d-na Surdu, care au dorit să scoată în evidenţă istoria localităţii. O alocuţiune plăcută a fost cea a d-nei Svetlana Tudorova, şefa delegaţiei din Bulgaria, care în numele primarului municipiului Tutrakan, dl Dimiter Ştefanov a spus următoarele: „Cu ocazia Zilei Comunei Chirnogi, doresc să adresez un mesaj de felicitare tuturor locuitorilor. Pentru că la o asemenea sărbătoare nu se vine fără cadou, ofer din partea primarului nostru o amintire plăcută primarului dumneavoastră. La mulţi ani cu sănătate!”.

 

O dată încheiat protocolul oficial al discursurilor, atmosfera s-a destins graţie şi agenţilor economici care au închiriat spaţii destinate comercializării unor mărfuri specifice acestui gen de manifestări. Micii, berea, băuturile răcoritoare şi alte bucate din care au gustat participanţii au făcut deliciul acestei zile festive. O prezenţă apreciată la evenimentul de la Chirnogi a constituit-o senatorul Iulian Dumitrescu, foarte iubit şi respectat în localitate. Domnia sa a ajuns la sărbătoare în jurul orei 11.00, lejer îmbrăcat şi, după epuizarea alocuţiunilor oficiale, timp de câteva zeci de minute, a ascultat problemele cetăţenilor din localitate, dând asigurări tuturor, inclusiv primarului că în următoarele luni vor fi finalizate sau vor demara câteva proiecte de o importanţă maximă pentru localitate. Începând cu ora 14.00 a început un program artistic maraton pentru toate categoriile de vârstă. Pentru început au evoluat Ansambluri artistice din comunele apropiate, după care au urmat nume grele ale show-biz-ului românesc: Bianca Rus (în aplauzele spectatorilor, Irinel Roman a demonstrat că este şi un bun dansator), Cristi Rizescu, Bambi, Geo şi Vacanţa Mică. Distracţia de la Chirnogi s-a încheiat cu un moment magic. Spre miezul nopţii, un superb joc de artificii a iluminat cerul întunecat. Steluţe multicolore au brăzdat înaltul cerului, creând o atmosferă de basm.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite