Rodica Dohot. Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor Fără Stăpân, serviciu arondat Primăriei Călăraşi, a adunat de pe străzile municipiului în ultimele luni 983 de patrupede, din care în padocuri sunt 583, aproape 250 au fost adoptaţi, iar restul au fost eliberaţi după sterilizare.
În cursul acestei săptămâni, primarul Daniel Ştefan Drăgulin spunea că aşteaptă ca noua lege a câinilor comunicare să fie publicată în Monitorul Oficial pentru trece la treabă. „Chiar dacă sunt un iubitor de animale, nu voi face rabat de la lege. Spun asta pentru că mai presus de animale sunt oamenii. Când vom trece la eutanasierea câinilor, vom face o selecţie, cei care sunt bolnavi, agresivi şi cei care se pot adopta. Când am preluat adăpostul de câini de pe Variantă erau numai 120 de locuri. La ora actuală sunt 600, alte 700 sunt în lucru, deci vom avea în jur de 1.300 de locuri. De aceea, vrem să organizăm o parte din padocuri în regim de hotel. Iubitorii de animale, dacă nu sunt de acord cu eutanasierea pot adopta un câine şi îl vom întreţine noi dacă cel care adoptă câinele va suporta cheltuielile. După ce legea va fi publicată în MO, voi informa cetăţenii municipiului Călăraşi şi voi veni în paralel şi cu oferta de a dona bani pentru întreţinerea câinilor. În loc să fie eutanasiat să fie crescut acolo dacă se achită costurile de întreţinere”, menţionează Drăgulin.
Edilul a mai spus că, în prezent, totalul costurilor de întreţinere a unui câine comunitar se ridică la valoarea de 257 de lei. Din acest total, 199 lei sunt costurile cu substanţele şi materialele medicale, preţul manoperei de sterilizare este 33 de lei, iar costul pentru hrană pe o perioadă de 15 zile este de 24.88 lei. În prezent, în cadrul SPGCFS Călăraşi activează 9 hingheri, dar primarul spune că va încerca să suplimenteze numărul acestora. „În momentul în care vom demara campania de prindere a acestor câini, pe o perioadă limitată vom încerca să suplimentăm numărul de personal, să avem circa 50 -100 de oameni. Este mai greu să angajăm, dar trebuie să prindem mai mulţi câini odată, să îi luăm de pe străzi”, este de părere Drăgulin. SPGCFS Călăraşi a avut alocată, pentru primele şase luni ale anului, suma de 6 miliarde de lei vechi, bani care, după opinia primarului Drăgulin puteau fi băgaţi în parcuri pentru copii.