Poliţiştii au continuat cercetările în vederea documentării activităţii infracţionale şi recuperării prejudiciului produs ca urmare a mai multor infracţiuni de furt calificat, săvârşite de T. Victor, de 27 ani, din comuna Dragalina, judeţul Călăraşi, care se află deja arestat preventiv în alte cauze.
Astfel, în ziua de 18 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale, Poliţiei Municipiului Călăraşi, Secţiei 4 Poliţie Rurală Dragalina şi posturilor arondate, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Călăraşi, au efectuat, pe raza comunei Dragalina, 11 percheziţii domiciliare, în urma cărora au recuperat bunurile sustrase de T. Victor, în perioada iulie – august a.c., din locuinţele mai multor localnici.
La domiciliile persoanelor percheziţionate au fost găsite patru biciclete, trei telefoane mobile şi un aparat de sudură, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor în dosarele penale aflate în instrumentare.