Deputatul de Călăraşi, Daniel Florea o va aduce în faţa elevilor călărăşeni, majoritatea din clasele a 12-a, pe preşedinta Asirom România, Mariana Diaconescu.
45 de elevi din liceele călărăşene vor avea ocazia să discute despre domeniul asigurărilor existând posibilitatea ca mulţi dintre ei să îşi dorească o carieră în acest domeniu.
Mariana Diaconescu a condus cea mai importantă bancă a statului, EXIMBANK, iar astăzi se numără printre puținele femei manager care decid strategia unuia dintre cei mai importanți asigurători din piaţă.
Întâlnirea va avea loc, joi, 26 septembrie, începând cu ora 13,oo în amfiteatrul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Călăraşi.
Deputatul Daniel Florea nu este la prima întâlnire de acest gen. În urmă cu câteva luni, a adus în faţa elevilor călărăşeni pe Valeriu Nistor, CEO IBM România.