Ceea ce se întâmplă, în ultima perioadă în România, depăşeşte graniţele normalului, pendulând către o zonă mult mai greu de înţeles. Unii vorbesc şi de anumite scenarii care au în spate jocuri de interese.
Cert este că s-a ajuns într-o situaţie în care nimeni nu mai ştie ce soluţie este mai bună: unii susţin eutanasierea, imediată, a tuturor câinilor, în timp ce aceia care apără patrupedele, consideră că această măsură nu trebuie aplicată, sub nici o formă.
„Din această dilemă nu putem ieşi!“- ar fi spus personajul lui Caragiale. Cum noi, însă, suntem în secolul XXI, putem oferi o soluţie simplă, deloc costisitoare (oricum, mult mai ieftină decât sutele de milioane de euro care s-au aruncat, până acum, pe coada câinelui! Care, iată, în România fuge nu cu covrigii în coadă, ci cu milioanele!) soluţie care poate rezolva cele două dileme:
1. Câinii să nu fie ucişi!
2. Câinii să nu mai rămână în stradă!
Cum se poate aşa ceva?- vă veţi întreba şi pe bună dreptate. Numai că soluţia noastră este extrem de simplă. Imediat, în toate oraşele să se treacă la următorii paşi:
– să se strângă, în ritm alert, toţii câinii care se găsesc în stradă. Să se facă selecţia, iar cei bolnavi, potrivit legii, să fie eutanasiaţi.
– restul, câinii normali, sănătoşi, deparazitaţi să fie propuşi spre adopţie locuitorilor din casele de la marginea oraşelor. Pentru că, aproape toate oraşele din România, au fie cartiere de case, fie comune suburbane, deci, în imediata apropiere a oraşelor.
– acolo se poate merge cu maşina, iar hingherii, de data aceasta, să devină cei care să ofere, spre adopţie câte un câine, pentru fiecare casă, după formula: „Aveţi un câine? Mai ţineţi încă unul, iar noi vă asigurăm hrana pentru amândoi, până când cel pe care vi l-am adus noi va muri!“. Câinii comunitari nu trăiesc foarte mult- între 7 şi 9 ani. Mulţi dintre ei au 2-3 ani în momentul în care sunt prinşi, astfel că este vorba despre câţiva ani în care ar mai trăi şi în care s-ar mai cheltui bani pentru hrana lor. În acest timp, însă, se rezolvă toate situaţiile: câinii nu vor fi ucişi… Nu vor mai fi pe stradă… Vor intra acolo unde le este locul, în curţile oamenilor pe care au fost obişnuiţi să le păzească… De la Primării se vor cheltui bani mai puţini… Şi toată lumea, în mod normal, ar trebui să fie mulţumită.
Desigur, unii pot considera că suntem naivi atunci când folosim formula „toată lumea“ pentru că între aceştia nu se pot afla cei care s-au obişnuit să facă bani, bani adevăraţi, bani buni, milioane de euro de pe urma câinilor comunitari, însă pe această cale şi ei vor fi îndrumaţi să vadă de o altă cale a afacerilor pentru că asta cu mâncatul banilor, fără nici un rost, pe spinarea câinilor vagabonzi, va înceta într-un timp destul de scurt!
Acesta poate fi începutul unei iniţiative legislative la care vă rog, dragi colegi, să îmi fiţi alături pentru că aceasta este singura soluţie care poate rezolva, cu adevărat, problema câinilor comunitari!
DEPUTAT PP-DD DE CĂLĂRAŞI
MARIA DRAGOMIR
