Sorin Anghel. Mă apuc de handbal, sport pe care l-am practicat doar vreo două zile, prin şcoala generală, sunt îndrumarea lui Ionel Colonel, ajuns acum preparator fizic prin lumea arabă. Am dat un gol şi două pase înapoi la portar, aşa că aventura pe semicerc s-a încheiat rapid. Dar nu e vina mea. Nu mi-a spus nimeni că n-am voie să dau pasă cu portarul. Eu eram obişnuit ca la fotbal, unde poţi să păcăleşti pasând cu puturosul dintre buturi.
Abia acum, aflând ce salarii câştiga ciungii ăştia care joacă pentru CSM Călăraşi, îmi dau seama că puteam ajunge un sportiv de mare succes. Poate că nu eram de echipa naţională, dar ca Pârâianu, care a ratat nepermis de mult la Bacău pentru un jucător cu experienţă, ori ca Şania, care ia 180 de milioane de lei vechi pe lună fără să facă nimic. Cum joacă olteanul pot să joc şi eu. Şi nu doar eu. O poate face orice călărăşean cu înălţimea de 1,90 metri. Eu am avantajul că port şi 48 la picior, ceea ce reprezintă visul oricărui handbalist.
Sunt decis să mă apuc de handbal după ce am văzut ce echipe sunt în Divizia A la handbal masculin. Portarul de la Câmpina a fost probabil schior, altfel nu pot să-mi dau seama de ce a stat în timpul meciului de la Călăraşi. Acum, la meciul de miercuri, cu LPS Piatra Neamţ, în faţa elevilor lui Sabin Dacău au stat câţiva elevi care petrec mai mult timp la Mc Donalds. De exemplu, extrema stângă suferea cu siguranţă de obezitate. În condiţiile în care toate echipele din eşalonul secund sunt foarte slabe, nu văd cum nu aş putea juca şi eu în locul oricărui handbalist de la CSM Călăraşi. În plus, nu aş cere la fel de mulţi bani. Sincer, dacă aş avea în faţa mea, un chior, un obez şi un şchiop, aş cere să fiu schimbat în minutul 10, ca să prind mai repede loc la bere. Victoriile la scoruri mari nu încălzesc pe nimeni. Mai mult, ele chiar dăunează imaginii.
