Rodica Dohot. Fără a mai simţi frigul de afară, cele 58 de familii au primit astăzi, 4 octombrie 2013, cheile locuinţelor acordate de Primăria Municipiului Călăraşi.
Daniel Ştefan Drăgulin, primarul municipiului şi o parte din aparatul primăriei, dar şi conducerea SP Centrale Termice au înmânat cheile chiriaşilor, urmând ca în cel mai scurt timp, după ce aceştia îşi fac contractele la utilităţi să se mute efectiv în noile locuinţe.
Încă din 29 iunie 2012, s-a efectuat recepţia lucrărilor la noile blocului C 13 şi C 14 de pe strada Pescăruş. Lucrările la aceste edificii au început în 2009 , iar valoarea totală a investitiei a fost de 5.030.217 lei, din care 4.526.983 lei din bugetul de stat, iar 733.233 lei din bugetul local, constructor fiind societatea călărăşeană Confort SA.
Locuinţele sociale sunt realizate respectând toate normele în vigoare, s-au folosit materiale de calitate, iar proiectul a fost extrem de bine gândit, având în vedere că suprafaţa unui apartament ajunge la 100 mp. Blocurie au câte cinci niveluri şi sunt dotate cu lift.