miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăPOLITICAComunicat de presă PP-DD / USL nu se mai mulţumeşte cu o...

Comunicat de presă PP-DD / USL nu se mai mulţumeşte cu o majoritate parlamentară de 60%, ci vrea puterea 100%

- Advertisement -

Partidul Poporului – Dan Diaconescu constată cu deosebită îngrijorare că statul de drept în România, şubrezit de guvernările post decembriste, riscă să dispară de tot. Războiul dintre Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria a fost transferat de la nivelul declaraţiilor, în Justiţie. Recentele schimbări din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, făcute fără nici un fel de temei şi fără nici un fel de explicaţii, dovedesc că independenţa Justiţiei este, practic inexistentă în România. Inamovibilitatea magistraţilor a devenit doar o vorbă goală când este vorba despre demnitarii certaţi cu legea. Demiterea prin fax a procurorul Papici, şeful Secţiei 1 DNA, la nici o săptămână după ce a încheiat rechizitoriul şi a trimis în judecată dosarul asupra Referenduumului, în care principal învinuit este vicepremierul Liviu Dragnea este cel mai grav semnal de alarmă transmis până acum cu privire la independenţa justiţiei.

După ce a făcut din parlamentari doar o anexă pentru aprobarea sutelor de ordonanţe de urgenţă, urmează asaltul asupra justiţiei. Inventarea la Iaşi a meseriei de spărgător de mitinguri a fost urmată la nicio săptămână de demiterea procurorilor care îndrăznesc să îşi facă meseria.

Vedem cum partidul unic se extinde prin metode bolşevice, şi de aceea, domnul Ponta pentru noi, este Ceauşescu doi.

Partidul Poporului – Dan Diaconescu cere celor două părţi beligerante să înceteze imediat implicarea Justiţiei în acest război, şi să o lase să funcţioneze normal. Măcar acum, după 22 de ani de la Revoluţie, trebuie să se instaureze şi în România statul de drept, astfel încât cetăţenii, justiţiabilii, să aibă încredere că Justiţia le va face dreptate, fără părtinire şi fără nici un fel de implicare politică.

PP-DD va continua să apere legea şi pe omul obişnuit a cărui speranţă împotriva abuzurilor rămâne o justiţie independentă.

BIROUL DE PRESĂ PP-DD

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite