joi, noiembrie 28, 2024
AcasăPOLITICAPP-DD / Guvernul pune botniţă presei independente

PP-DD / Guvernul pune botniţă presei independente

- Advertisement -

Partidul Poporului – Dan Diaconescu cere încetarea imediată a atacurilor Guvernului condus de Victor Ponta asupra presei independente din România.

De asemenea, cerem retragerea imediată de la publicare în Monitorul Oficial a Ordonanţei de Urgenţă Guvernamentale privind Codul Insolvenţei şi punerea în dezbatere publică a acestui subiect deosebit de important şi care trebuie reglementat de către Parlament printr-o lege şi nu printr-o simplă OUG.

Considerăm că prevederea din propusa Ordonanţă de Urgenţă ca instituţiilor media care sunt în insolvenţă să le fie retrasă licenţa, nu este decât instituţionalizarea şi legalizarea represiunii şi a controlului asupra presei independente.

În contextul în care economia românească este la pământ, iar presa independentă nu are alte surse de venituri decât publicitatea, care este din ce în ce mai puţină şi mai prost plătită, practic, orice instituţie de media poate intra oricând în insolvenţă aşadar, în orice moment îşi poate închide emisia. Dacă actul normativ va fi oficializat în Monitorul Oficial, nu mai puţin de douăzeci şi opt de televiziuni şi radiouri îşi vor înceta imediat activitatea.

Protestăm cu toată tăria împotriva acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât prima victimă a acestei campanii de lichidare a presei independente a fost postul nostru de televiziune, OTV. Sub pretextul neplăţii unei amenzi, în mod cu totul discreţionar, OTV-ului i s-a retras licenţa.

Adevărul însă pentru care a fost retezată emisia este că OTV devenise incomod o dată cu intrarea în Parlament a PP – DD, spunând lucrurilor pe nume fără nici un fel de cenzură. Atunci, s-a băgat pumnul în gură la nivelul CNA. Acum, se încearcă de către Putere pur şi simplu instituţionalizarea băgatului pumnului în gură presei neaservite.

Am avertizat la vremea respectivă că noi nu vom fi singurele victime. Că vor urma şi alţii. Din păcate, am avut dreptate. Astăzi, este în pericol să fie închisă Realitatea tv. Este vizată şi Antena 3. Şi sarabanda acestui atac frontal la adresa democraţiei va continua cu alte victime. De aceea, PP – DD cere aplicarea întocmai a Constituţiei, iar Guvernului Ponta încetarea imediată a atacurilor împotriva presei independente.

BIROUL DE PRESĂ PP-DD

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite