A fost reînnoit Protocolul de colaborare tripartit între Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția pentru Servicii și Plăți (ASP) și FranceAgriMer din Franța.
Având în vedere rezultatele fructuoase ale colaborării din anii anteriori, concretizate prin organizarea unor serii de întâlniri, seminarii și instruiri pentru experții APIA, cele 3 instituții și-au exprimat interesul și disponibilitatea de a continua cooperarea și schimbul de experiență și bune practici. Prezentul act adițional reprezintă continuarea Protocolului de parteneriat încheiat între părți la 28 iunie 2010 și reînnoit în 2011, 2012 , respectiv în 2013.
Acest eveniment marchează un nou pas în demersurile pe care APIA le întreprinde în vederea îmbunătățirii cadrului instituțional și a activităților derulate în scopul asigurării celor mai bune servicii beneficiarilor de fonduri agricole.
Protocolul are ca scop definirea relațiilor între părți în vederea realizării unui program de schimburi tehnice în domeniul ajutoarelor directe către agricultori, administrării piețelor de produse agricole, al măsurilor de intervenție, precum și al măsurilor de comerț exterior.
Totodată prezentul protocol vizează schimburi de informații economice și perspective de dezvoltare a organizațiilor comune de piață, pregătirea și perfecționarea personalului prin acțiuni in situ, precum și schimburi de bune practici privind organizarea administrativă, examinarea procedeelor și instrumentelor administrative, în scopul de ‘benchmarking’ și de ameliorare constantă. Sunt vizate, de asemenea, și aspecte tehnice, de organizare, reglementare, procedurale și administrative privind plățile directe și sistemul integrat de administrare și control (IACS), dar și realizarea unor acțiuni comune de cooperare în țările terțe Uniunii Europene.
Semnarea noului protocol de cooperare reconfirmă dinamica accentuată a raporturilor româno — franceze în domeniul agriculturii, continuând seria schimburilor de experiență și bune practici inițiate și derulate în cursul anilor precedenți între Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția pentru Servicii și Plăți (ASP) și FranceAgriMer din Franța.