Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat miercuri după-amiază că a fost semnat contractul pentru modernizarea gării Ciulnița de pe Magistrala 800 București-Constanța.
Contractul pentru modernizarea clădirii de călători din stația Ciulnița este o investiție în valoare de 27,39 milioane de lei, fără TVA, cu finanțare asigurată din fonduri nerambursabile, prin Programul Transporturi, și de la bugetul de stat.
Contractul a fost semnat cu Asocierea Construct I.N.G. – SC ISPCF SA – SC Arcada Company – Spiact Craiova SA – Pro Ami’s Consulting S.R.L și are o durată de implementare de 22 de luni, din care patru luni pentru elaborarea proiectului tehnic și 18 luni, de la emiterea autorizației de construire, pentru execuția lucrărilor de modernizare.
Ce presupune modernizarea gării Ciulnița
Modernizarea clădirii de călători din stația Ciulnița include următoarele obiective:
– clădirea de călători, cu asigurarea spațiilor destinate serviciilor publice, inclusiv facilități pentru persoanele cu dizabilități, dar și spații pentru activități comerciale;
– înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare, termice, PSI etc;
– instalații moderne de telecomunicații și pentru siguranța circulației;
– modernizarea peroanelor și a copertinelor, asigurarea de rampe pentru persoanele cu dizabilități;
– sistematizarea accesului la peroane;
– garduri de protecție în zona liniilor;
– sistem de supraveghere video și de informare a călătorilor;
– zone de utilitate publică – pasaj, pasarelă, piațetă gară.
La licitația pentru modernizarea gării Ciulnița au fost depuse trei oferte, conform Club Feroviar. În momentul de față se derulează un alt contract, în valoare de 309,2 milioane de lei, pentru modernizarea sistemelor de linii din stațiile Ciulnița și Fetești, cu asocierea Arcada Company – ISPCF.
În cadrul acestui contract, principalele lucrări prevăzute în stația Ciulnița sunt:
– montare șină nouă, traverse de beton și prindere elastică pe liniile 1-3 și la linia Ciulnița – Călărași;
– peron la linia II B (3,5 m lățime și 4 m lungime) și copertină;
– peron intermediar între liniile IIB – III (3,05 m lățime și 275 m lungime) și copertină;
– peron intermediar între liniile IV – 6 (8,4 m lățime și 400 m lungime) cu marcaje pentru persoanele cu dizabilități;
– rectificarea peronului suplimentar de la linia I, pentru asigurarea gabaritului de liberă trecere, și copertină;
– asigurarea iluminatului peroanelor, copertinelor și a pasarelei pietonale;
– instalație de informare a călătorilor;
– pasarelă pietonală nouă, de 25,20 m, pentru acces din fața clădirii la peronul intermediar dintre liniile IV – 6;
– lucrări de suprastructură la trecerea de nivel de la km 107+915, intersecția cu strada Barierei;
– lucrări de suprastructură la trecerea de nivel de la Km 1+120, în direcția de mers Călărași Nord, intersecția cu DN3A;
– lucrări de interfațare a trecerilor la nivel cu calea ferată de la Km 1+675, respectiv Km 111+178, cu noua Instalație de Centralizare Electronică;
– lucrări de instalații și telecomunicații.
În comunicatul CNCF CFR SA se amintește faptul că pe 15 mai 2024 compania a semnat contractele pentru modernizarea clădirilor de călători din haltele Costinești Tabără și Neptun, investiții în valoare totală de 30,63 milioane de lei, fără TVA.