vineri, aprilie 18, 2025
AcasăCOMUNITATEA IV-a ediție a concursului „ecOprovocarea” s-a încheiat! Cine sunt câștigătorii din...

A IV-a ediție a concursului „ecOprovocarea” s-a încheiat! Cine sunt câștigătorii din Călărași

- Advertisement -

A IV-a ediţie  a proiectului educaţional „ecOprovocarea s-a încheiat în judeţul Călărași. Festivitatea de premiere pentru județul Călărași a avut loc în ziua de 16 iunie la Sala ,,Barbu Știrbei” din cadrul Centrului Cultural Județean Călărași, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene (Domnul Primar Daniel Ștefan Drăgulin, Domnul Viceprimar Virgil Dumbravă, Doamna Inspector Școlar  Melania Vulpoiu, Reprezentantul Agenției pentru Protecția Mediului Călărași – Doamna Mariana Ivan), reprezentanților mass media locale, reprezentanților TenarisSilcotub și ViitorPlus.

„EcOprovocarea” este o competiție educațională între școli din județele Sălaj și Călărași, care are ca scop principal educarea elevilor prin implicarea activă în problemele de mediu cu care se confruntă comunităţile din care fac parte. Programul, organizat de ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă în parteneriat cu  TenarisSilcotub, este câștigătorul Energy Globe Award 2014 la nivel național.

Ediția a IV-a a competiției educaționale „ecOprovocarea” s-a desfăşurat în perioada 1 noiembrie 2013 – 31 mai 2014, în două şcoli din Zalău şi două din Călăraşi. Echipele din județul Călărași s-au clasat pe locul III, echipa Colegiului Economic, respectiv locul I, echipa Școlii Gimnaziale ,,Mircea Vodă” .

Fiecare şcoală a fost reprezentată de o echipă de ecoambasadori, formată din 10 elevi din clasele V-VIII şi 3 profesori. Pentru fiecare activitate desfăşurată şi pentru rezultatele obținute, echipele au primit puncte conform unui barem prestabilit. Aceştia au avut misiunea de a organiza evenimente cu un impact pozitiv asupra mediului, de a-şi implica şi motiva cât mai mulţi colegi pentru a participa la evenimente, de a implementa mici proiecte de reciclare, de îngrijire a spaţiului verde, de conştientizare a comunităţii privind diferite probleme de mediu etc.

,,La sfârşitul lunii octombrie 2013 am cunoscut elevi frumoşi, dar timizi, care parcă nu îndrăzneau să își planifice lucruri mărețe de teamă că nu le vor rezolva. Lună după lună am trăit intens provocarea concursului, căci ecoambasadorii au fost plini de surprize. A fost o ediție ca nicio alta de până acum, în care echipe puternice, serioase și creative de elevi și profesori minunați au creat rezultate atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru școală. Nu putem decât să ne dăm jos pălăria în fața lor, a muncii și rezultatelor acesteia, să-i felicitam şi să speram că ei vor fi și de acum înainte ecoambasadorii de care planeta are nevoie.”, a spus Lucia Cojocaru, manager al proiectului „ecOprovocarea”.

,,Suntem mândri că acest program, pornit în urmă cu 4 ani de la o idee îndrăzneață, a devenit ceea ce este astăzi. EcOprovocarea ‘a dat înapoi’ generații de copii care schimbă mentalități și care ne dau lecții de viață in fiecare zi, arătându-ne că avem forța de a schimba lucrurile, fără să așteptăm ca altcineva să o facă.”, a afirmat Mirela Mihalcea, coordonator Dezvoltare Socială TenarisSilcotub.

Echipele din Călărași au reuşit să colecteze şi să recicleze o cantitate de 11.101 kilograme de deşeuri, au plantat 120 de arbori, au amenajat 11.500 metri pătraţi de spaţiu verde, au adunat peste 43 de tone de deşeuri în campaniile de igienizare, au organizat 624 campanii de conştientizare în rândul populaţiei din Călărași şi au creat peste 2.474 de materiale educaţionale pe teme de mediu. Toate aceste activitati au presupus 7958 de ore de voluntariat pentru mediu.

Ce face ediția de anul acesta cu totul specială este recenta apreciere internațională arătată proiectului la Energy Globe Awards. Energy Globe Award, una dintre cele mai prestigioase distincţii de mediu, recunoscută în întreaga lume, a desemnat proiectul ecOprovocarea câștigător al competiţiei din 2014, la nivelul României. Echipa de proiect și câțiva din foștii ecoambasadori au fost prezenți pentru ceremonia de premiere de la Secția Comercială a Ambasadei Austriei la București, pe 28 mai 2014. Premiul Energy Globe Award are drept scop evidenţierea proiectelor de dezvoltare durabilă, de succes, in faţa unui public larg, de a servi drept exemplu că fiecare dintre noi poate aduce schimbări pozitive în mediul înconjurător.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite